Exilul românesc din perioada comunistă nu este suficient de bine cunoscut nici astăzi, după un destul de lung interval de la reunirea celor două literaturi : cea din ţară şi cea din afară. Numele personalităţilor mai importante au fost vehiculate şi contabilizate, sunt invocate când trebuie, dar operele şi contribuţiile plutesc în aproximaţii, restituiri pe jumătate sau pe sfert. Iau cazul lui Alexandru Busuioceanu (1896-1961), critic de artă, poet şi eseist, cunoscut până în 1941 ca membru al grupării de la "Gândirea" (publică în revistă poezie şi critică literară). A publicat ca tânăr scriitor volumele de critică şi eseu: Figuri şi cărţi (1922), Pârvan gânditorul (1933) şi Ethos (1941). A rămas din 1942 în Spania, întâi pe funcţii oficiale (consilier cultural la Ambasada României şi director al Institutului Cultural Român de la Madrid), apoi ca exilat. Lucrează continuu în favoarea culturii române, ca publicist, traducător, iniţiator de instituţii sau colaborator la publicaţiile din exil. La Universitatea din Madrid reuşeşte să înfiinţeze o catedră de limba şi literatura română, pe care o va sluji toată viaţa.

Revista şi Editura "Jurnalul literar", conduse de Nicolae Florescu, au făcut mult pentru restituirea operei din exil a lui Alexandru Busuioceanu. Nu înregistrez aici cât s-a scris în revistă şi câte documente (scrisori, fragmente de jurnal) au fost publicate în revista "Jurnalul literar" (o asemenea înregistrare bibliografică mi-ar lua prea mult spaţiu). Dar nu mi-e greu să consemnez apariţiile editoriale patronate şi sprijinite de Nicolae Florescu. A apărut mai întâi, în 1998, un compendiu de Istoria literaturii române, pe care Alexandru Busuioceanu l-a redactat în folosul Catedrei de limba şi literatura română pe care o susţinea în cadrul Universităţii din Madrid. Ediţia româno-spaniolă a compendiului este îngrijită de Nicolae Florescu, versiun