Tranzitia postcomunista a reprezentat nu doar un efort de a redresa problemele socio-economice curente si de a pune bazele unei democratii consolidate, cat, mai ales, de a reconsidera trecutul recent si de a face dreptate celor ce au suferit ororile comuniste. Desi tarile din regiune au adoptat metode diferite de asumare a trecutului, la momente diferite si din motive diferite, toate au impartasit cateva prezumptii neverificate -"constelatii mitice", dupa Gilbert Durand, iar dupa filozoful Ernst Cassirer, mituri tributare "celor mai violente emotii si celor mai infricosatoare viziuni". Prevalenta acestor constructii mentale la nivelul intregii regiuni nu surprinde, date fiind similaritatea experientei comuniste, a schimbarii de regim si a proiectului comun de tranzitie postcomunista si integrare europeana. Surprinzatoare este insa disponibilitatea de a privi aceste mituri drept adevaruri incontestabile in lipsa si chiar in ciuda probelor. Vehiculate de cercetatori, politicieni si istorici, aceste mituri sunt folosite pentru a impiedica o reevaluare onesta a trecutului si pentru a discredita lustratia sau accesul la dosarele secrete. Fireste, miturile nu sunt mereu lansate constient de exponentii unor interese obscure, chiar si cei mai onesti observatori ai "politicilor de memorie" cazandu-le prada, din cauza informatiilor incomplete de care dispun sau a unor asteptari putin realiste. La fel de cert este ca numarul acestor mituri nu se reduce la cele zece identificate mai jos, ci ar putea fi extins printr-o examinare atenta a discursurilor privind decomunizarea. Dreptatea politica este vendeta politica Decomunizarea a fost deseori privita ca o simpla vendeta politica deghizata drept reevaluare morala a trecutului, argument folosit si de fostul presedinte Ion Iliescu pentru a respinge punctul 8 alProclamatiei de la Timisoara. S-a spus ca, desi pretinde ca se ocupa de t