Nu întamplator sahul a fost inventat ca un joc politic. Doua tabere, fata-n fata, tatonandu-se, cautand mereu avantajul, sacrificandu-si pioni pentru a întinde curse, atacand pana cand unul din regi va cadea. Sau pana raman si fara regine, singuri si tristi ca nu se pot distruge reciproc. Atunci se declara remiza. La noi jocul e original, în sensul ca luptele se dau între piesele aceleiasi tabere, aflate la putere, opozitia chibiteaza pe margine. PD e la mutare, profitand de avantajul pe care i-l da pozitia mai înalta din dealul Cotrocenilor. PNL e adesea defensiv, platind costul erodarii la guvernare, chiar daca lucrurile merg pe drumul cel bun al integrarii, raman oricum destule nemultumiri. Partenerii mai mici, UDMR si PC, se pozitioneaza si ei cum pot, urmarindu-si interesele. Iata, de pilda, momentul asa-zisei restructurari a guvernului. Imediat dupa un Raport de tara destul de bun, PD a atacat dintr-o perspectiva populara: prea multi ministri de stat degeaba. Doar reprezentantulUE la Bucuresti a pus problema în termeni simpli: daca functioneaza, de ce sa-l repari? In general, romanii traiesc cu impresia ca politicienii sunt cel mult un rau necesar, traiasca armata si biserica. Tot ce presupune reducerea drastica a clasei politice si eventual înghesuirea ei într-o mansarda din Casa Poporului are un suport popular de speriat. Strategia Boc presupunea desfiintarea vicepremierilor si înlocuirea lor cu unul singur, în persoana lui Vasile Blaga, vazut ca o dublura a premierului. Asaltul dat asupra redutei guvernamentale n-a reusit, dar nici n-a ramas fara urmari. De altfel, sistemul vicepremierilor politici, facut sa-l apere pe premier de atacurile din interiorul coalitiei, a fost subred de la început, cand PD l-a trimis acolo pe Gh. Pogea, om fara suprafata politica. Greii partidului, cu exceptia lui Blaga, au ramas în afara guvernului, în pozitii din care sa se poa