E nobil sa iei apararea celui cazut. Cel putin asa se spune. Nu e, in realitate, chiar asa usor de facut. Numai in pielea scutierilor lui Voiculescu sa nu fii acum.
Exista acum inca o reteta conform careia cineva care tine cu tot dinadinsul sa se faca de ris merge la sigur. Nu trebuie sa participi la Ziua judecatii; e mult mai simplu. E adevarat ca, de regula, trebuie sa mergi la unul dintre posturile de televiziune nasite de Dan Voiculescu, dar nu e obligatoriu; poti sa “prestezi” acolo pe sticla si sa o faci intr-un mod decent.
Reteta e, cum spuneam, simpla: e suficient sa incerci, acum, sa il aperi pe Dan Voiculescu.
Sa fie clar: nu e nimic rau in a fi alaturi de un om cazut, in a incerca sa il scoti de sub tirul gloantelor care sint trimise catre el. E nobil. Asa se spune, cel putin. In acest caz special, numit “Dan Voiculescu”, e insa greu sa fii contra curentului.
In incercarea de a legitima un personaj politic inconsistent, cum este seful Partidului Conservator, mai multe nume care au acumulat, daca nu prestigiu, atunci macar notorietate publica, au bagat, in mai multe rinduri, mina in foc pentru acesta.
A baga mina in foc e, de fapt, prea mult spus, cel putin in unele situatii; Dan Voiculescu a fost protejat, iar ascensiunea sa politica a fost asistata si de tacerea celor care, stind in jurul lui, au ales sa taca atunci cind cel numit, intre altele, inainte de 1989 “Felix”, isi rotunjea opera sa de grandomanie si de inconsistenta politica.
Punctual, in ultimele saptamini, garda pretoriana care face zgomot si propozitii pentru Dan Voiculescu a incercat sa acrediteze ideea ca ceea ce i se intimpla sefului conservatorilor este efectul unei lucraturi politice.
In ultimele zile, pledoaria pentru lucratura politica a fost beneficiara unei nuante care o precizeaza si mai bine: Voicules
