La fel ca si Jerome K. Jerome, pe masura trecerii timpului, am tot mai putine convingeri si tot mai multe indoieli. Lucrul acesta, departe de-a ma deprima, ma destinde si ma relaxeaza.
Convingerile sunt bune, chiar strict necesare, cata vreme vorbim despre reperele esentiale, fixe, fara de care viata unui om ar fi doar o barcuta in furtuna (las' ca si-asa. ..). Dar devin repede adevarate cosmaruri de indata ce reusesc sa paraziteze aspectele minore ale vietii, cele in care existenta variabilelor, a incertitudinii, nu numai ca nu e o tragedie, ci chiar o sursa de farmec. Asa cum am mai scris in acest mijloc de pagina, oamenii isi stabilesc singuri reguli rigide, care nu sunt solicitate de nimeni si nici impuse de viata, dupa care se chinuie cumplit sa le respecte, scrasnind din dinti si blestemand un presupus destin potrivnic.
Toate aceste reguli si standarde de comportament se bazeaza pe convingeri. Uneori, acestea sunt ascunse, neformulate explicit, te bazezi pe ele fara macar sa stii. Un exemplu pe care de asemenea l-am mai mentionat aici: iesind in trafic, sigur ca vei avea o zi de doi lei daca pornesti de la convingerea ca majoritatea soferilor sunt sanatosi la cap. Daca insa ai indoieli, te poti descurca mult mai bine - in primul rand, anticipand aberatiile lor; in al doilea rand, chiar cand n-ai ce face, macar nu esti socat de ceea ce se-ntampla.
Doua cuvinte insa si despre indoieli. Majoritatea vizeaza chestiuni minore, incat, de fapt, nici nu conteaza daca-i alba sau neagra. Pe bune. Avem tendinta sa dam dimensiuni cosmice indoilelior de tipul: "Oare imi face rau daca mai mananc inca o prajitura pe langa cele sapte pe care le-am halit deja?"
Exista insa si indoieli privind lucruri mai importante. Cum le rezolvi, dincolo de toate reflectiile interne si o eventuala documentare riguroasa - daca e cazul? Pai, te mai consulti si tu cu un
