Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ochiul magic

Publicat in Romania Literara, vineri 23 iunie 2006 ·

Moravuri intelectuale

De mult nu a mai scris Mircea Martin un text atît de viu ca cel din ultimul număr al revistei Cuvîntul (15 iunie-14 iulie 2006). Îl citeşti cu plăcerea celui care simte că verva cuvintelor este dublată de adevărul incontestabil pe care tot ele îl înfăţişează: e vorba de portretul intelectualilor români în vremurile de azi, de graba, orgoliul şi optica tendenţioasă cu care fiecare este înclinat să-i judece pe alţii, şi asta într-un mod amintind de superficialitatea glumeaţă a personajelor lui Caragiale. Cităm un scurt fragment: "Ceea ce se observă uşor, aş spune chiar că sare în ochi, este locvacitatea necondiţionată a intelectualului român. El vorbeşte cu două guri şi ascultă cu o singură ureche - în cazul fericit în care se decide totuşi să asculte. El înţelege totul din prima: e aproape obligat să procedeze/proceseze astfel pentru că altfel s-ar plictisi. Tot ce fac, spun ori gîndesc alţii (decît el şi eventual ai lui) îl plictiseşte îngrozitor, îl disperă. Iar dacă respectivele spuse ori scrise se întîmplă să aibă ecou, ei bine, o asemenea situaţie îl dezgustă pur şi simplu." În acelaşi număr atrag atenţia cele două interviuri pe care Laura Albulescu le ia Antoanetei Ralian şi lui Jean Grosu, doi monştri sacri ai traducerilor în limba română. Din ele, ca de altminteri şi din chestionarul adresat unor traducători precum Sorin Mărculescu, Irina Mavrodin, Andrei Cornea sau Radu Paraschivescu, reiese un adevăr trist: că nesocotirea traducătorilor români arată nu numai că importanţa pe care o acordăm limbii române este tot mai mică, dar că, pierzîndu-ne credinţa în limbă, vom intra într-o curbă de extincţie culturală.

Dancefest

Sîmbăta trecută - zi de vîrf la Bookfest. Lumea de pe lume venită să cumpere cărţi, să fie văzută cumpărînd cărţi (cîţiva politicieni), să ia autografe d

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 31 minute
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 46 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Horoscop 27 decembrie 2024. Zodia care are parte de experiențe paranormale astăzi

Cancan acum 20 minute
Horoscopul zilei de vineri, 27 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. O cheltuială bruscă, dar necesară, ar putea face o gaură mare în bugetul tău astăzi. Poate că trebuie făcute niște reparaț

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°