Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Chiru, fost fotbalist, se declara indignat de faptul ca se discuta la
modul serios despre transformarea echipei Dacia Unirea Braila, intr-un satelit al Otelului Galati. El considera ca s-a ajuns intr-o situatie
absurda, si invinovateste pentru asta un grup care, spune el, este implicat in fotbalul local de zeci de ani, si ar fi interesat in a-si
mentine puterea, pentru a scoate bani negri, de pe urma echipei. Mai mult, Chiru sustine ca are informatii potrivit carora chiar la
negocierile actuale privind viitorul echipei, atit cu o delegatie de turci, cit si cu reprezentantii Otelului Galati, se merge tot pe
principiul "care da mai mult", dar nu pentru echipa, ci pentru cei care au puterea deciziei, in acest domeniu: "Mi se pare o mare prostie din
partea celor care isi pun semnatura pe o astfel de hirtie, sa cedezi echipa unui oras ca Braila, si a unui judet care ar putea sa reprezinte
ceva. Miine-poimiine o sa dea astia echipa la Cernavoda, sau la Babadag. Fotbalul asta are niste probleme mari la Braila si aici nu il
invinovatesc pe Sandulescu, pentru ca el face ce-i spun altii. Problema este ca acolo ajung cinci la puscarie, imediat ce intra pe fir
politia economica. Sint oameni pe care eu i-am prins acolo cind eram junior, am ajuns sa imbatrinesc si ei tot acolo sint si sint in
executiv. Dupa parerea mea, nu au ce cauta asemenea oameni acolo. Pe linga Varga si Ulman, care sint acolo de 30 de ani, s-au aciuat tot
felul de neaveniti care nu au nici o treaba cu sportul. Inclusiv Vasile Varga n-are nici o treaba cu sportul. El sa-si vada de stampilele
@N_P