Se
stie ca, de multe ori, colaborarea dintre Politie si Parchet nu este una excelenta. Ba chiar s-au inregistrat adevarate razboaie intre cele
doua institutii, cind una tragea in hais, iar alta in cea. Noul sef al IPJ Braila, comisar Catalin Chivu, s-a gindit sa schimbe radical
aceasta situatie, procedind intr-un mod pe care nici un inaintas de-al sau n-a avut curaj sa-l aplice sau nici macar nu i-a trecut prin cap:
s-a insurat cu un procuror. Adica cu o procuroare, Catalina Mihalache, de la DIICOT. Catalin si Catalina - nici ca se putea cuplu mai
potrivit - sint astfel un exemplu ca uite, dom'le, se poate ca Politia si Parchetul sa aiba niste relatii exceptionale, chiar de acum 7 ani
de zile, si le pot avea pe viata, dupa ce si-au jurat credinta in fata Judecatorului Suprem, Dumnezeu. Si chiar daca, in mod normal, intr-o
astfel de echipa, procurorul il conduce si coordoneaza pe politist, nu stim daca acasa ramine valabila chestia cu functia care doboara
gradul. Dar macar stim ca va avea si Chivu, de acum incolo, cu cine sa joace la loto.

@N