Ma entuziasmez de fiecare data cind le vad: ponosite, cu peretii coscoviti, cu firme din lemn ca pe vremuri. Uitate de timp,

pe marginea drumurilor locale din statele de sud ale Statelor Unite, dughenele cu produse locale pastreaza un parfum aparte, de inceput de

capitalism, acel capitalism incipient care provoaca nostalgie si te face sa te gindesti la magazine satesti cu de toate in ele si la tarani

care isi vind produsele proprii pe marginea drumului, ca la noi la tara. Ma opresc ori de cite ori am ocazia nu numai pentru ca sint mare

amator de produse culinare specifice locului (nu m-am dat in laturi nici de la gustatul greierilor marinati, specialitatea regiunii muntoase

de la sud de Yokohama), dar si pentru ca inima mi se umple de bucurie cind pasesc inauntru si ma intimpina mirosul de dusumea umeda,

amestecat cu acela de dulciuri de casa.

In recenta mea scurta vizita in Carolina de Sud, unul dintre locurile de legenda ale trecutului

Statelor Unite, m-am oprit sa incerc din gemul de casa facut din fructe de padure al caror nume nici macar nu are echivalent in limba romana,

am incercat betisoare de miere cu diverse gusturi de fructe, am mincat arahide prajite cu coaja cu tot, dar le-am incercat si pe cele fierte,

al caror gust de fasole iti aminteste ca arahidele sint, de fapt, legume si nu fructe, m-am indopat cu divinity, un fel de nuga si altele

asemenea.

Si, ca de fiecare data cind experimentez gusturi si senzatii noi, ma gindesc acasa. Ma gindesc la deserturile regionale de la

noi, la poalele-n briu si la baclavalele care numai in Romania sint zemoase de atita sirop, la gogosile noastre, l