Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăierile masive de păduri au dus la fenomene meteorologice extreme

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iunie 2006 ·

Dacă în cazul inundaţiilor de-a lungul Dunării nu s-a înregistrat nicio victimă, deşi situaţia critică a ţinut mai bine de o lună, câteva zile de ploi torenţiale au provocat Dacă în cazul inundaţiilor de-a lungul Dunării nu s-a înregistrat nicio victimă, deşi situaţia critică a ţinut mai bine de o lună, câteva zile de ploi torenţiale au provocat inundaţii-fulger şi au lăsat în urmă nouă morţi şi şase persoane dispărute. Despre aceste fenomene extreme ne-a vorbit Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

- Cât de frecvente vor fi aceste fenomene extreme? - Frecvenţa mare a acestor puncte izolate, restrânse, dar cu precipitaţii foarte însemnate s-a remarcat încă de acum o lună. Intensitatea mare pe zone restrânse este neobişnuită, în comparaţie cu alţi ani. Va fi o caracteristică a verii, pentru că atunci când se manifestă o lună de zile la fel este mare probabilitatea să se manifeste şi în celelalte două. În această vară, în iulie, august şi chiar septembrie, vor fi cantităţi mai mari de precipitaţii în Banat, Crişana, Maramureş şi Nordul Moldovei. Restul teritoriului va fi mai ferit. - Care ar fi explicaţia? - Ne întoarcem de fiecare dată la explicaţii de genul schimbărilor climatice, dar nu putem să neglijăm nici orografia locală. Lucrurile sunt înrăutăţite de tăierile masive de păduri, dar trebuie analizat la faţa locului care este situaţia acolo. Trebuie să vedem ce suprafaţă a dispărut, pentru a putea spune de ce apar aceste fenomene atât de frecvent în Bistriţa sau în Munţii Orientali. - Argumentul schimbărilor climatice pare a fi scuza pentru orice se întâmplă din punct de vedere climatic? - Acest argument nu cade în derizoriu dacă îl cuplăm cu alte probleme. În orice caz, un singur motiv nu poate fi invocat. E limpede că există schimbări climatice la nivel global, dar există un model de manifestare la scară locală, în funcţie d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°