IN MEMORIA LUI VLADUT "Stii cum il faci pe Dumnezeu sa rada? Ii povestesti planurile tale de viitor..."
⦠mi-a spus odata Fane si am ras amandoi de amaraciunea haioasa a bancului... E un om pe care-l gasesc de obicei intr-un anume bar stand pe scaunul din dreapta tejghelei sorbind dintr-o "reteta".
L-am rugat intr-o seara sa-mi povesteasca despre el. Pentru ca viata, printr-o anume conjunctura, l-a indreptat spre pahar si a capatat astfel un traseu trist: singuratatea.
A avut o copilarie frumoasa. Primii sapte ani i-a petrecut pe malul Borcei. Apoi s-a mutat in Constanta, a terminat 10 clase si a ales marinaria. "M-am angajat pe o draga. A fost o perioada mai imputita - am muncit de mi-a sarit basca. Acolo n-ai decat doua sanse: sa renunti sau sa te tabacesti si sa inveti ce-i mai rau. Pana atunci nu beam, nu fumam... Acolo le-am capatat pe toate... si de la cine? De la oameni care credeau ca ceea ce fac ei e o virtute. Munceau, beau (la blana)... ca deh, nu exista viciu consacrat fara munca dedicata, ca sa zic asa." Viata lui se imparte pe perioade, iar toate acestea au nume de baruri. Dar in fiecare a avut cate-o familie.
"In Casa cu Lei am intrat in â83 si am mai iesit in â95, in ultima seara de functionare. Cand s-a inchis eram atat de suparat, de nervos si de inrait, ca nici sa plang nu puteam. Voiam sa plec cu scaune, cu mocheta de pe jos... erau ale mele!. Acolo am intalnit oameni cu stiinta de carte... acolo am invatat un pic sa ma port. Erau oameni educati care ma provocau la discutii si-mi era rusine ca eu nu puteam sa fac fata. Atunci am inceput sa citesc."
"Tot acolo mi-am dorit prima data sa fug din tara. Si mi s-a oferit si posibilitatea. Nu trebuia decat sa spun OK! Dar am spus NU. Mama era secretar de partid pe policlinica, tata (vai steaua lui!) sofer, iar frate-meu naviga. Daca eu plecam, astia ramaneau fara servi
