Bush face ceea ce ar trebui sa faca un presedinte care se apropie de finalul mandatului: incearca sa recladeasca o relatie cu Uniunea Europeana. Intilnirea la virf SUA-UE a devenit, in ultimii ani, un eveniment secundar in arena politica internationala, iar recenta calatorie a lui George Bush la Viena nu a reusit, nici de data aceasta, sa deschida noi perspective. Relatia intre cei doi mari poli ai lumii occidentale functioneaza, insa e nevoie de mult mai mult pentru a putea vorbi de o actiune concertata pe plan international. Desigur, atitudinea fata de programul nuclear iranian este o expresie a cooperarii transatlantice, iar prelungirea crizei poate fi - in mod paradoxal - benefica, daca avem in vedere nevoia de a regasi exercitiul cooperarii. Presedintele Bush vorbea, in ultimul discurs asupra starii natiunii, de nevoia de "multilateralism" in politica externa - un concept nu foarte agreat in mediile dreptei republicane. Si care ii enerveaza la culme pe oameni ca John Bolton, ambasadorul american la ONU, sau chiar pe vicepresedintele Richard Cheney. Iar criza nucleara iraniana are marele "merit" ca aduce in aceeasi tabara democratiile occidentale si ii pune pe rusi sau chinezi intr-o pozitie defensiva. Convorbirile de la Viena au inclus si o trecere in revista a acestui proces de reapropiere, iar daca liderii de la Washington vor concluziona, in viitor, ca merita sa se alature si din punct de vedere formal discutiilor cu Teheranul, atunci se poate spune ca europenii au repurtat un mare succes diplomatic. Nu putea lipsi de pe agenda Coreea de Nord, al carei program de inarmare a ajuns, se pare, in faza testarii unor rachete intercontinentale, potential purtatoare de focoase nucleare. Pina acum, Europa a adoptat o pozitie discreta fata de iesirile amenintatoare ale guvernului comunist de la Phenian, apreciind ca prim-planul trebuie sa apartina Americii si aliatilor