Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vegetarieni celebri si sexy

Publicat in GAZETA de SUD, duminică 25 iunie 2006 ·

In ultimii ani, silueta a devenit o adevarata obsesie la Hollywood, astfel incât este normal ca vedetele sa fie preocupate de ceea ce manânca. Din ce in ce mai multe celebritati declara cu mândrie ca au devenit vegetariene, ca nu mai poarta blanuri naturale, se inscriu in asociatii care apara drepturile animalelor si lupta impotriva poluarii atmosferice. „A deveni verde“ este o moda pentru cei care pasesc pe covorul rosu, la fel ca si a fi membru si a face donatii la cea mai mare organizatie pentru protectia animalelor, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA). Zeci de actori, indiferent de vârsta si sex, si-au schimbat obiceiurile alimentare sau chiar stilul de viata. Recent, membrii organizatiei PETA, care realizeaza in fiecare an un clasament al celor mai sexy vegetarieni din lume, si-au desemnat câstigatorii pentru anul 2006. Este vorba de cântaretul Prince si de actrita Kristen Bell. Peste 40.000 de persoane au participat la acest sondaj efectuat pe site-ul organizatiei. Prince, pe numele sau adevarat Prince Rogers Nelson, il succeda pe Chris Martin, cântaretul grupului rock britanic Coldplay, premiat de PETA in anul 2005. „Pentru mine viata unui miel nu este cu nimic mai prejos decât viata unui om“, a spus Prince, citându-l pe Mahatma Ghandi. Kirsten Bell a dezvaluit in fata jurnalistilor si a membrilor organizatiei PETA ca a iubit de când se stie animalele. Actrita de televiziune, de 25 de ani, a precizat ca inainte de a deveni vegetariana facea o oarecare diferenta intre catelusii si pisicutele cu care se juca si animalele din crescatorii. Joaquin Phoenix nu putea sa fie altfel decât un vegetarian convins, in conditiile in care mai multi membri ai familiei sale, un pic hippy de altfel, sunt legati exclusiv de natura. Actorul este vegetarian de când avea sapte ani. El este unul din veteranii clasamentului realizat de PETA, situându-se si in acest an

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Donald Trump propune taxe vamale de 50% pentru UE: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri!”

HotNews acum 48 minute
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că va recomanda cabinetului său introducerea unei taxe vamale de 50% pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie, afirmând că blocul comunitar a fost dificil în negocieril

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum o ora
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 4 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Sebastian Burduja: „Gazoductul Tuzla – Podișor este gata în proporție de peste 99% și va fi recepționat oficial în următoarele 60 de zile”

Gandul acum 50 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, anunță că România „se impune ca nod strategic al noii hărți energetice regionale”. Sunt investiții masive în infrastructura care asigură securitatea și siguranța energetică a României, iar proiecte-cheie sunt p

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Chindia Târgoviște – C.S.C. Dumbrăvița, sâmbătă, 24 mai 2025, de la ora 11.00

Cancan acum 47 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Chindia Târgoviște – C.S.C. Dumbrăvița, sâmbătă, 24 mai 2025, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ili

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum o ora
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

București: Incendiu izbucnit într-un apartament, 27 de persoane evacuate

Mediafax acum 55 minute
Pompierii au scos două persoane din apartamentul afectat de flăcări, precum și alte 25 de persoane din restul blocului, ca măsură de precauție din cauza fumului. Au intervenit forțe importante: trei autospeciale de stingere, Detașamentul Special de

Rusia respinge aparent oferta Vaticanului de a găzdui discuţiile cu Ucraina: „Ar fi puţin neelegant ca două ţări ortodoxe să negocieze pe o platformă catolică”

G4Media acum 45 minute
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a părut vineri să respingă Vaticanul ca potenţial loc pentru discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina, spunând că Sfântul Scaun însuşi s-ar simţi inconfortabil să găzduiască negociei între două ţări majori

Roland Garros: Miriam Bulgaru a ratat calificarea pe tabloul principal

Mediafax acum 55 minute
Miriam Bulgaru a cedat duelul cu argentinianca Julia Riera (204 WTA), care trecuse anterior și de a 23-a favorită a fazei preliminare, australianca Talia Gibson (128 WTA). Scorul a fost 6-4, 6-1 în favoarea sportivei din Argentina, la capătul unui m

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°