Fie ca e vorba de o chestiune mai simpla, fie ca e vorba de ceva important si cu adevarat laborios in ceea ce priveste modul de rezolvare, functionarimea romana se misca precum melcul. Vrafurile de hartii se ingramadesc pe birouri iar cei interesati sa obtina o solutie, un punct de vedere sau chiar o banala atestare oficiala a unei situatii de fapt asteapta saptamani sau chiar luni de zile bunavointa unor indivizi plictisiti, platiti din banii nostri, indivizi care reprezinta veriga intermediara intre cetatean si autoritate.

Recent, am fost martorul unei situatii care ar putea sa para chiar comica, daca n-ar fi profund deranjanta pentru viata si planurile de viitor ale cuiva. O tanara nascuta in Romania, aflata de o vreme in alta tara, doreste sa se casatoreasca. Problema este ca legislatia din locurile unde s-a stabilit prevede pentru astfel de cazuri necesitatea unei dovezi din partea autoritatilor patriei de origine a persoanei precum ca aceasta nu este casatorita cu altcineva.

Pana aici totul e logic si de inteles. Nimeni nu doreste aparitia unor cazuri de bigamie. De neinteles este doar modul in care se poate obtine actul respectiv. In epoca informatizarii, a internetului si semnaturii electronice. Circuitul abracadabrant al hartiilor in speta despre care vorbim ramine demn de pana si imaginatia unor maestri ai literaturii victoriene. Asadar, persoana care doreste un asemenea act trebuie sa ia legatura, in primul rand, cu primaria din localitatea unde a avut ultimul domiciliu in Romania. Persoana care doreste actul e departe. Ca sa nu faca mii de kilometri pentru un act, imputerniceste prin notariat pe cineva spre reprezentare. Cineva aflat la fata locului. Imputernicirea este tradusa in limba romana si autentificata, dupa care se expediaza reprezentantului desemnat. Nu singura, ci impreuna cu un alt somoiog de acte personale necesare la prima