Risipiti pe Obcinele bucovinene, hutulii sunt o populatie arhaica de plaiesi, cu traditii in care magia se impleteste cu realitatea. Iar cel mai adesea, povestile lor nu sunt simple povesti, ci fapte adevarate .
Duhurile padurii
Pentru vechii hutuli de pe Obcinele bucovinene, apa este un dar ceresc si se cuvine sa fie cinstita si respectata, caci ea adapa radacinile padurilor si trupurile vietuitoarelor lasate pe pamant de mila Domnului. Cine murdareste izvoarele si paraiele savarseste mare pacat impotriva vietii si va duce cu sine toata viata pedeapsa grea, mirandu-se de ce toate necazurile numai pe el il cauta. Apa este de trebuinta nu numai celor vazute, ci si nevazutelor, iar duhurile care stapanesc tacerile neumblate ale codrilor au suparare cumplita atunci cand omul nesocoteste randuielile nescrise ale firii. De puterea acelor duhuri tot crestinul sa se teama, caci nu este gluma si nici poveste. Cu multa vreme in urma, cand oamenii erau mai putini, iar padurile mai intinse si mai neumblate, duhurile cutreierau in voie codrii, sa ingrijeasca de lume si de vietatile din salbaticie. Iar cand erau insetate, se adapau la izvoarele curate, gasite la tot pasul in rarunchi de padure. De cand s-au inmultit oamenii si s-au imputinat arborii, fapturile acelea stau numai sub pamant si asteapta apa de ploaie, cu care sa-si potoleasca setea. Foarte rar, si numai in noptile fara luna, mai ies din ascunzatorile lor. Daca se intampla sa le atinga vreo raza de lumina, raman inlemnite, pironite locului pentru vecie. Mai cu seama, de cum incepe postul Pastelui, se intampla asemenea minuni, caci atunci creaturile ademenite de primavara isi scot capetele din pamant sa traga pe nari aerul curat, inmiresmat de rasina. Multe spirite cutreiera prin paduri, iar oamenii ar trebui sa fie mai intelepti si sa nu le mai strice tihna si barloagele. Poate sa vada oricine
