IPOTESTI In satul copilariei lui Eminescu, poezia inca isi face loc pe ogoare. In timp ce un anume Parlogeanu cere sa fie improprietarit cu "Codrii poetului".
Daca instanta va da curs cererii lui Parlogeanu, e posibil ca brazii sub care Eminescu compunea poezii sa ia drumul focului, nuferii din vestitul lac sa se transforme-n brazda, iar apa zugravita-n frumoasele sale poeme sa umple "calimara" vailor, ca in cunoscutul poem arghezian (in sens negativ, evident). Partea buna a lucrurilor este ca urmasii lui Eminescu, de la copiii vecinilor poetului, pana la odrasla saracului satului, scriu poezii, si inca destul de reusite. Din cele aflate de la scoala din Ipotesti se poate spune ca tinerele condeie iau cele mai mari note la limba si literatura romana intre copiii din toate satele judetului. Dar cum sa nu scrii poezie intr-un loc in care natura, sensibila, rade si plange totodata, codrul te mangaie pe crestet de cum te dumiresti de sub poalele Botosanilor inspre Ipotesti, iar apa vorbeste cu tine, in padure, pe ulita, sau sopteste molcom de pe fruntea cerdacului casei memoriale. Din poarta Badiei si pana sub codrii din varful dealului totul pare sfintit de duhul poetului.
CANDID. Eminescu va exista intotdeauna. Va exista in frunza de brad, pe varful plugului, langa gutuia din geamul ipotesteanului, langa gaina inca nenapadita de virusul gripei aviare a batranului satului sau sub motoceii urmasului urmasului lui Eminescu, candidat sigur la titlul de agricultor al satului. Pentru ca trebuie spus ca, la Ipotesti, oamenii, conservatori din fire, iubesc nespus de mult munca pamantului si, implicit, natura. Ei se bucura ca sunt urmasii lui Eminescu doar prin faptul ca frumosul decor al Ipotestilor a ramas la fel de viu si "candid" ca pe vremea poetului. Si porumbul creste ca la 1850. Si gospodaria localnicului, cu frumoasa casa inaltata de mainile lui arse,
