Saptamana trecuta, investitorii din piata la termen de la Sibiu s-au situat pe pozitii „de asteptare", ei exploatand deja scadenta lunara, marcandu-si deja profiturile. Se remarca faptul ca pe fondul reducerii numarului de pozitii deschise pentru finele acestei luni au crescut mult cele pentru prima luna de toamna, preturile avand o evolutie ascendenta.
Investitorii privesc acum catre septembrie, unde diferentele de pret au crescut de la circa 1,5 - 2,5 bani fata de preturile actuale (basis inregistrat in cursul saptamanilor trecute, pe un trend puternic descendent), la aproape 10 bani fata de preturile de la BVB, permitand astfel initierea unor operatiuni cu scop de ocrotire a portofoliilor (hedging).
In aceste conditii, investitiile pe termen mediu indica „prin prisma numarului mare de pozitii pentru septembrie si orientarea spre optiunile CALL cu prime relativ mari ca investitorii privesc toamna lui 2006, subiectiv vorbind, cu o nota de optimism", a afirmat Mirabela Coos, broker la SSIF Broker Cluj.
Evolutia mai calma a pietei, care ar putea continua si saptamana aceasta, se datoreaza expectatiilor privind introducerea, incepand cu 3 iulie, a derivatelor pe actiunile Biofarm Bucuresti si SSIF Broker SA Cluj-Napoca cat si a scadentelor la 9 si respectiv 12 luni, pe derivatele avand drept suport actiunile SIF 2 Moldova, SIF 3 Transilvania, SIF 5 Oltenia, SNP, RRC si TLV precum si pe paritatile euro/leu si euro/dolar.
„Am ales noile derivate pe actiuni tinand cont de gradul lor foarte bun de lichiditate, ele regasindu-se constant printre primele zece in preferintele investitorilor de pe piata de capital, declara in urma cu cateva zile, Teodor Ancuta, presedintele Bursei. La randul lor, noile scadente se vor constitui ca o buna posibilitate pentru hedgeri si speculatori de a-si gandi strategiile pe termen lung, crescand astfel sansele de castig