Credinta si rugaciunea sunt izvoare nesecate pentru cititorii revistei "Formula As". "Retete" de pace sufleteasca si bucurie.
Pe patul mortii...
L-am redescoperit pe Dumnezeu dupa multi ani. Pe cand eram copil, nu exista o duminica in care sa nu merg la Sfanta Liturghie. Ma intalneam cu El prin mijlocirea preotului nostru, care si-n ziua de azi, cu parul nins, dar cu aceeasi vorba blanda, ne linisteste sufletele si mintile cu un sfat bun.
Anii au trecut, viata m-a purtat pe cararile ei nestiute si am traversat, la un moment dat, o perioada in care uitasem cu totul de El. Uitasem sa-I multumesc pentru ca exist, pentru ca am parinti minunati, pentru ceea ce mi-a dat si pentru ce nu mi-a dat. Pana intr-o zi, cand o problema de suflet mi-a redeschis calea catre Sfanta Biserica. Si linistea interioara, pacea sufletului si a mintii am dobandit-o rugandu-ma. As putea spune ca m-am nascut a doua oara. Viata mea a luat o alta intorsatura, tot raul provocat de oameni s-a vindecat, incetul cu incetul, prin descoperirea balsamului sufletesc care este rugaciunea.
Acum vreau sa vorbesc cu Dumnezeu prin intermediul revistei "Formula As", pentru ca trebuie sa-L rog, inca o data, ceva. Si nu pentru mine. Se spune ca cele mai puternice rugaciuni sunt acelea in care cerem mila lui Dumnezeu pentru altii.
Nu am prieteni multi, dar cei pe care ii am sunt oameni adevarati. Sunt parintii mei, rudele mele si, dintre ele, in mod special, nasa mea. Ea e sora pe care, din pacate, nu am avut-o. Viata ei a fost macinata, de-a lungul timpului, de necazurile provocate in familie de un membru al acesteia. Stresul continuu, amaraciunea de zi cu zi au imbolnavit-o grav. Un cancer la san s-a dezvoltat rapid, ajungand la faza de metastaza osoasa. Acum e tintuita la pat, paralizata. E cumplit sa o vezi in nemiscare, cu rani adanci provocate de atata zacut. Rugaciune
