Ovidiu Branzan(Foto: )
Dupa aproape cinci luni de stat cu ochii pe modul cum voteaza reprezentantii judetului Timis, pe primul loc la chiulangii este fostul ministru al Sanatatii, social-democratul Ovidiu Branzan.
Un studiu efectuat de Institutul pentru Politici Publice Bucuresti (IPP) releva topul celor mai chiulangii, mai loiali si mai rebeli deputati de Timis. Organizatia monitori-zeaza fiecare zi de vot din Camera Deputatilor incepand cu luna februarie a acestui an.
Dupa aproape cinci luni de stat cu ochii pe modul cum voteaza reprezentantii judetului Timis, pe primul loc la chiulangii este fostul ministru al Sanatatii, social-democratul Ovidiu Branzan. Pe treapta cea mai inalta a podiumului urca si UDMR-istul Toro Tiberiu, ca fiind cel mai rebel dintre toti timisenii.
Pentru democratul Radu Lambrino, loialitatea fata de partid este punctul forte al mandatului sau. Dintre toti cei zece deputati de Timis, cel care merita "medalia" pentru prezenta la sedintele din Parlament este liberalul Viorel Oancea, cu aproape 80%.
Chiulangii, dar loiali
Cei doi social-democrati, Ovidiu Branzan si Petru Andea, au fost, in perioada monitorizata, fideli optiunii exprimate de grupul parlamentar din care fac parte, cu procente ce variaza in jurul a 95%. Branzan insa a fost mai mult absent de la locul de munca. Procentul de participare la sedinte este de 26%, care il posteaza printre primii 50 de chiulangii ai Camerei Deputatilor.
Il urmeaza indeaproape reprezentantul Uniunii Sarbi-lor din Banat, Slavomir Gvozdenovici. Aflat pentru al patrulea mandat in Parlamament ca reprezentant al minoritatii sarbe, Gvozdenovici a lipsit la aproape trei sfert dintre sedinte.
Un procent de sub 50% au si Niculae Mircovici, reprezentant