"De ce sa-mi fac visuri mici? Stiu sigur ca pot fi numarul unu". Dupa succesul de la Eurovision, Mihai Traistariu incepe sa doboare unul cate unul topurile Europei cu piesa Tornerro.
Mai presus decat orice vis
- Felicitari tardive dar sincere pentru prestatia ta excelenta de la Eurovision. Concursul a trecut, dar cariera ta internationala abia incepe. Te asteptai la atata succes?
- Nici in visele mele cele mai indraznete nu m-am gandit ca un concurs poate sa iti deschida atatea usi. A fost fantastic. Sunt, pur si simplu, asediat de contracte. In Europa, am semnat deja cu "Jupiter Records", pentru Germania, Franta, Anglia, Austria si Elvetia; cu "Planet Work", pentru Grecia si Cipru. Urmeaza sa-mi pun semnatura pe contracte pentru Malta, Belgia, Luxemburg, Letonia, Lituania, iar saptamana trecuta am primit oferte din America. Sunt acolo trei case de discuri interesate de mine. Daca voi reusi si pasul acesta, cred ca pentru prima data in viata si in cariera mea as sta linistit. Tornerro a intrat in topuri cam peste tot. Pe Internet, sunt pe unul dintre primele trei locuri in Danemarca, Croatia, Franta. Despre Grecia nu mai spun, acolo ocup confortabil locul unu. Grecii m-au adoptat impresionant de repede. Mi-am lansat albumul acolo, iar saptamana trecuta am fost invitat la premiile Mtv Grecia, unde am cantat Tornerro, in duet cu o tanara vedeta de-a lor, Tamta. Ba, si mai mult: la toamna voi fi nominalizat la premiile Mtv Grecia.
- Ce inseamna un contract cu o tara occidentala?
- Sunt o multime de avantaje. Intr-o prima etapa iti scot Cd-ul pe piata lor muzicala. Concomitent iti promoveaza videoclipurile la televiziuni si melodiile pe radiouri. Daca vreuna dintre piese devine hit, cum se intampla la ora actuala in Grecia, Cipru si Malta, atunci voi primi si oferte de concerte. Este extraordinar pentru mine si sunt foarte fericit.