Voiculescu a scris ieri un capitol exemplar in manualul demagogiei politice. Paraziti utili ai puterii, felicsii otravesc aerul cu simpla lor prezenta. Cu ei, baltim in tenebrele trecutului.
Sursa Felix este masura raului mostenit de la vechea Securitate, iar zilele trecute a lucrat la capacitate maxima. Profesorul Voiculescu a predat public tehnica supravietuirii prin deghizare, diversiune si aparare agresiva. Definitiile absurdului ar trebui putin revizuite.
Jucind comedia iesirii de la guvernare, Dan Voiculescu s-a caznit sa traga foloase din propria nenorocire. Vrind-nevrind, presa s-a prins in hora invirtita de liderul PC, comentind cu o frenezie suspecta o falsa problema: iesirea PC de la guvernare.
Voi-culescu a reusit sa induca public teme si idei abuzive: ca va organiza dezbateri, ca este macinat de dileme morale, ca servitorii din filiale au putere de decizie, ca exista riscul retragerii si ca stabilitatea politica e in pericol. Primul cistig: partidul a iesit din anonimat mimind democratia interna.
Amenintind cu o criza imaginara, Voiculescu a deturnat atentia in mod abil, sa recunoastem, de la dosarul sau de colaborator al Securitatii si de informator acuzat de politie politica la probleme artificiale, tratate cu o seriozitate grotesca. Iata, am ajuns pe culmile absurdului: in loc ca Partidul Conservator sa fie impins afara de la guvernare, discutam azi despre conditiile lui Voiculescu.
In loc ca liderii Coalitiei sa-i condamne in bloc populismul, demagogia si trucurile de tip securist, s-au gasit liberali si udemeristi care sa aplaude „intelepciunea” deciziei regizate sub pretextul ipocrit al „stabilitatii”. Or, cel mai mare factor de instabilitate politica este chiar Partidul Conservator.
Ei au livrat un vicepremier penal, ei au produs un lider de partid acuzat de politie politica, e
