"De ce fumezi... mamaie?". Abia imi dau seama ca mogildeata
care rasuceste cu saliva o tigara din hirtie de ziar este femeie, dupa camasa lunga de noapte. "De suparare", imi raspunde si incearca un
zimbet. Priveste lung, cu singurul ochi pe care-l are, dreptul. Celalalt pare pierdut recent, rana e inca rosie, hidoasa. Apoi, femeia isi
sprijina miinile, asemenea unor crengi de copac scorojite, de o masa din placaj si le abandoneaza asa, continuind sa ne scruteze. Straini.
Asta sintem noi pentru oamenii din spitalul - azil din Baldovinesti. Sintem, insa, niste straini de care nu le este teama, straini carora ei
le zimbesc si le striga "Buna dimineataaaa!", exersind, parca, primirea unei noi educatoare. Mergem mai departe, o batrinica ne conduce spre
una dintre toaletele de la etaj, insa in colt, chiar linga baie, privirea ne este retinuta de chipurile a doi oameni - nu stim ce sint - fara
virsta, fara expresie pe chipuri, inghesuiti unul la picioarele celuilalt, intr-un pat din fier. Alaturi, o noptiera din tabla, ruginita, pe
care nu sint nici macar firimituri din micul dejun care tocmai s-a servit. Dau sa intru in baie, dar mi-e imposibil: o tinara tocmai s-a
ridicat de pe scaunul de WC si da sa bage miinile in propriile excremente, o batrina sta pe un scaun de WC mai incolo, iar o alta vrea sa
faca dus si apa tisneste din tavan, in intreaga incapere. - Aceasta este doar o fotografie din Centrul de recuperare si reabilitare a
persoanelor adulte cu handicap din Baldovinesti.
Afara-i vopsit gardul...
Chiar asa. Din exterior caminul arata bine, gardul
pr
