Inaintea revenirii sale la conducerea Guvernului ucrainean, Iulia Timosenko a promis ca va revedea conditiile acordului din sectorul gazelor naturale semnat in iarna cu Rusia, pentru a pune capat razboiului energetic care izbucnise intre cele doua tari si care afectase inclusiv aprovizionarea Europei.
Aceste declaratii ale viitorului premier de la Kiev ii nelinistesc insa profund pe europeni, care, in ciuda tuturor stradaniilor nu reusesc sa ajunga la formularea unei politici comune in materie de energie.
Purtatorul de cuvant al comisarului Energiei, Andris Piebalgs, a declarat in acest sens ca urmareste cu foarte mare atentie schimburile dintre Rusia si Ucraina in privinta furnizarii de gaze.
In plus, a subliniat acesta, ''Comisia Europeana spera ca, prin negocieri, cele doua parti sa ajunga la o situatie satisfacatoare, care sa nu puna in pericol aprovizionarea cu gaze naturale a Europei'', aici fiind vorba numai de relatiile bilaterale dintre Moscova si Kiev. La ora actuala, a subliniat oficialul, Uniunea Europeana nu dispune de suficiente cai alternative dinspre Rusia si nici de alte surse pentru a face fata, timp indelungat, unei noi crize energetice intre Ucraina si Rusia.
Inaintea revenirii sale la conducerea Guvernului ucrainean, Iulia Timosenko a promis ca va revedea conditiile acordului din sectorul gazelor naturale semnat in iarna cu Rusia, pentru a pune capat razboiului energetic care izbucnise intre cele doua tari si care afectase inclusiv aprovizionarea Europei.
Aceste declaratii ale viitorului premier de la Kiev ii nelinistesc insa profund pe europeni, care, in ciuda tuturor stradaniilor nu reusesc sa ajunga la formularea unei politici comune in materie de energie.
Purtatorul de cuvant al comisarului Energiei, Andris Piebalgs, a declarat in acest sens ca urmareste cu foarte mare atentie schimburile dintre Rusia si Uc