Gheorghita Nedea, de 26 de ani, fost copil institutionalizat si in prezent student in anul lll al Facultatii de Geografia Turismului din cadrul Universitatii "Stefan cel Mare", si-a scris autobiografia pe care a intitulat-o "Destinul unui copil crescut in orfelinat". Prin aceasta carte, care este cea dintai autobiografie din Romania care dezvaluie viata orfanilor institutionalizati, Gheorghita Nedea doreste sa sensibilizeze autoritatile si opinia publica in legatura cu destinul acestor nefericiti. Cu atat mai mult cu cat dupa ce implinesc 18 ani si ies din sistemul de ocrotire a copilului, pe acesti tineri ii asteapta un viitor sumbru, in care, de la primii pasi, se confrunta cu lipsa acuta de locuinte si de locuri de munca. Adesea ratand integrarea sociala, ei sunt considerati "rebuturile sistemului de protectie sociala", iar prevederile legale pentru ajutorarea lor se rezuma doar la asistenta sociala, insuficienta si adesea aplicata de functionari cu mentalitati invechite. Un handicap niciodata depasit: absenta familiei Pentru Gheorghita Nedea, calvarul a inceput de la varsta gradinitei, cand mama sa, ramasa singura, a trebuit sa-l abandoneze. La cresa din Falticeni el a avut parte de ingrijirea unei educatoare bune care l-a iubit si ocrotit, dna. Manuela Bagu. Dar, o data ajuns la varsta scolii, copilul de sapte ani a trebuit sa traiasca la Casa de Copii din Liteni, jud. Suceava. Aici, "am trait cel mai mare cosmar din viata mea", scrie Gheorghita, in carte. Bataia celor mai mari era bestiala si se petrecea din cauza indiferentei supraveghetorilor si din cauza ca la trei-patru sute de copii era doar un supraveghetor. La cruzimea colegilor mai mari se adauga cea a educatorilor care bateau copiii daca nu stiau lectia, pana cand se intampla ca cel pedepsit sa lesine si sa necesite ingrijire spitaliceasca. "Daca aveam atunci un cutit, sa stiti ca m-as fi sinucis. D