Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai aşteptăm două săptămâni

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 27 iunie 2006 ·

Nu se ştie deocamdată dacă oraşul Târgu Mureş va avea echipă în ediţia viitoare a campionatului Diviziei A sau nu. Retrogradată din prima ligă, Baschet Club Mureş ar putea beneficia de faptul că federaţia doreşte mărirea numărului echipelor participante. Adunarea generală care trebuia să adopte o decizie în acest sens nu a fost statutară la prima "strigare", aşadar hotărârea va fi luată abia peste două săptămâni.

Federaţia Română de Baschet a programat adunarea generală a forului de conducere al acestui sport la sfârşitul săptămânii trecute. Cum însă la şedinţă nu au fost prezenţi majoritatea cluburilor participante în campionat (era nevoie măcar de jumătate plus unu dintre cei cu drept de vot pentru a avea putere de decizie), conform legii s-a hotărât să se convoace o nouă adunare, de data aceasta pentru 10 iulie, atunci când nu va mai conta numărul celor prezenţi.

Aşadar două noi săptămâni de aşteptare pentru conducerea clubului târgumureşean, dar, deopotrivă, şi pentru suporteri, care au demonstrat nu o dată pe parcursul campionatului că sunt alături de echipă. Există două proiecte ale federaţiei: una care vizează mărirea numărului participantelor în campionat la 14, şi o alta, care vorbeşte de o Divizie A cu 16 echipe. În primul caz cele două locuri ar fi ocupate de BC Mureş şi CSM Râmnicu Vâlcea, iar în cel de al doilea caz acestor formaţii li s-ar mai alătura CSM Iaşi (dacă îşi va plăti datoriile către federaţie) şi – probabil – lotul naţional de juniori.

Lărgirea Diviziei A este propusă de preşedintele FRB, Carmen Tocală care recent a vizitat oraşul Târgu Mureş şi s-a arătat încântată de ceea ce a văzut aici. Ea a lăudat munca celor de la BC Mureş care au pus pe picioare un centru de copii care vorbeşte de la sine de preocuparea conducătorilor de aici privind viitorul sportului. Dacă avem în vedere proiectul de montare al panourilor în pr

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 4 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°