•Marturia unui iesean evreu care a supravietuit pogromului din 1941 •Leizer Finkestein a acceptat sa vorbeasca despre oroarea abominabila la care a participat tocmai ca oamenii sa afle ce a fost, pentru ca asa ceva sa nu se mai intample niciodata
Cu vocea gatuita de emotii si lacrimi in ochi, Leizer Finkestein strange cu mainile tremurande o batista, o frange intre degete de parca ar vrea sa-si stapanesca fiorul care-i strabate sira spinarii. A tras aer in piept si a inceput depanarea amintirilor din prima sa calatorie cu trenul, cu trenul mortii, la varsta de 17 ani si jumatate. Acum Leizer Finkestein are 83 de ani si este pensionar. L-am gasit ieri la Comunitatea Evreiasca, unde a venit sa mai repare niste scaune, doar tamplaria a indragit-o din copilarie, a invatat-o de la tatal lui. A acceptat sa vorbeasca despre oroarea abominabila la care a participat tocmai ca oamenii sa afle ce a fost, pentru ca asa ceva sa nu se mai intample niciodata. Amintirile ce il napadesc pe Leizer Finkestein il fac sa spuna "ma scuzati, amintirile ma fac din om neom".
Groaza de pe fata mamei
In duminica de 29 iunie 1941, dimineata, cei noua copii ai familiei Finkestein, impreuna cu parintii, s-au trezit cu soldatii in casa. Au fost scosi de urgenta pe ulita, impinsi cu paturile pustilor. Atunci locuiau in Targu Cucu, o zona unde traiau multi evrei, iar nu mica l-a fost mirarea cand si-au vazut vecinii incolonati. "Eram destul de multi si acum, dupa 65 de ani, ma intreb cum de s-a intamplat asa ceva. Felul in care se purtau cu noi, cum ne impingeau cu paturile pustilor, nu dadea semne bune. Dupa ce ne-au incolonat, femeile au fost trimise acasa. Groaza de pe fata mamei mele, care vedea ca cei sapte barbati din casa pleaca, nu o pot uita, nici macar nu o pot descrie", a povestit Leizer Finkestein. Tatal si baietii au fost incolonati si, cu m
