Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exemplu pentru toţi

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 27 iunie 2006 ·

În satul Poarta comuna Fărăgău, viaţa se desfăşoară după tipare de oamenii locului ştiute. Biserica este un punct de reper, un liant şi un loc de unde ajutorul vine necondiţionat. Lucian Moldovan, preotul paroh al locului, este de 10 ani lângă cei pe care îi păstoreşte.

* Reporter: Într-un sat mic aşa ca Poarta, ne aşteptam să nici nu fie parohie. Şi totuşi există.

Lucian Moldovan: E una din parohiile mici ale judeţului. În Poarta există 70 de familii, aproximativ 160 de persoane. Din aceştia patru sunt greco-catolici, doi adventişti şi 154 sunt ortodoxi. Puţini dar deosebiţi, oameni în majoritatea lor în vârstă, credincioşi şi cu frica lui Dumnezeu. Poarta este prima mea parohie, în 1995 la terminarea seminarului teologic am fost repartizat aici şi aici am rămas.

* Rep:. Lumea spune că aţi oferit stabilitate în toţi aceşti ani. La ce se referă?

L.M.: La faptul că înainte, fiecare preot considera Poarta un fel de haltă. Preoţii au stat o perioadă şi au plecat spre alte părţi. Adevărul este că, în 1990, preotul ortodox de atunci a trecut la greco-catolici şi a încercat o divizare a populaţiei. A reuşit să învrăjbească oamenii, dar până la urmă a fost nevoit să plece din sat pentru că rolul unui preot este să unească nu să dividă. Şi oamenii umiliţi timp de câţiva ani au ales să rămână la ortodoxie, ritul în care s-au născut şi au crescut. Dar ceea ce a reuşit acest preot să facă a fost să rupă Recea din Poarta. Timp de sute de ani, cele două localităţi au fost o singură parohie. A ajuns apoi o "filie" a parohiei Poarta şi acum după ani de zile este independentă.

* Rep.: Şi Onuca?

L.M.: Onuca este o localitate mică la 1,5 km de Poarta, unde locuiesc 30 de familii de ortodocşi. Pentru că sunt oameni în vârstă şi nu pot străbate distanţa până la Poarta, am ales să merg eu la ei. Vecerniile şi slujbele de Paşti şi de Crăciun le ţinem

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 39 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 38 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 22 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 29 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°