Exact acum un an, în acelaşi loc, în intersecţia din centrul oraşului Iernut, nişte copii, aceeaşi, cerşeau. I-am regăsit mai mari, mai murdari şi mai curajoşi în a cere de la cei care care treceau pe lângă ei. Au renunţat la "dă-mi tanti o mie de lei" în favoarea mai rupătorului de inimi "tanti îmi dai nişte bani să cumpăr o pâine"?
Cei trei fraţi din Cipău, plus încă doi prieteni, care locuiesc în casele făcute special pentru ei de o fundaţie olandeză, şi-au făcut în acest loc un adevărat vad. Nu le e teamă să treacă în fugă peste strada superaglomerată, doar pentru a nu scăpa nici un posibil "muşteriu".
Povestea acestor copii de ţigani născuţi într-o comunitate săracă, fără cultul muncii, învăţaţi de mici să ceară pentru a supravieţui, este aceeaşi ca altor mii de copii asemeni lor. Până la urmă, dacă stai de vorbă cu ei nu mai poţi deosebi adevărul de ficţiune, pentru că nu sunt obişnuiţi ca oamenii să le adreseze întrebări. Copiii susţin că cerşesc pentru a-şi ajuta familia. Nu au fost nici o zi la şcoală, deşi unii dintre ei au peste 14 ani. "Eu nu am fost deloc la şcoală pentru că şobolanii mi-o mâncat actele şi mama o zis că nu avem bani pentru altele. Da nu-i bai că nu-mi pare rău că nu am fost", ne-a spus unul dintre ei, în vârstă de 12 ani, un băiat pe nume Pardalian.
Şcoală?
Sora lui de 14 ani, cea mai murdară din tot grupul, dă semne că nu prea ştie ce înseamnă nici cuvântul şcoală…. Cât despre ceilalţi trei fraţi, care anul trecut susţineau că cerşesc pentru a-şi ajuta mama bolnavă, acum nu mai ştiu motivul pentru care stau de dimineaţa până seara pe marginea drumului, exasperând trecătorii, localnicii şi turiştii. La ultima noastră întâlnire stăteau ciorchine pe maşina unor turişti străini, care regretau deja că "au oprit în România". Acum stăteau la distanţă respectuoasă de o maşină cu număr de Bucureşti, plină ochi de cort
