Transpirati de emotie si caldura, 190.000 de absolventi de liceu dau, in aceste zile, bacul. „Hai, mama, inca putin, e pentru tine!”, au zis destui parinti, convinsi definitiv de adevarul vorbei „Ai carte, ai parte”.
Dupa aceea parintii, mandri de felul in care Ionel, Costel sau Maria au vorbit despre realul sau fantasticul din „La tiganci” de Mircea Eliade, pregatesc „cartea” urmatoare - facultatea. Statistic vorbind, din cei 190.000 de liceeni, cel putin 120.000 vor intra in invatamantul superior.
Urmeaza 3, 4, 5 ani de studii la stat sau la particular si vor primi simbolul cartii la purtator - diploma de licenta. Dupa aceea, mii de tineri constata cu surprindere ca, desi au in mod oficial carte, n-au parte nici de slujbe bine platite, nici de perspectiva unor cariere promitatoare si nici macar de posibilitatea de a-si gasi de lucru.
Diplomele respective, obtinute cu eforturi mari, inclusiv financiare, sunt bune sa dai cu ele mustele afara din Cismigiu.
Acest fenomen e aparent surprinzator intr-o tara in care rata oficiala a somajului e 5,8%, adica mai mica decat in tari precum Franta, Spania sau Italia. In Bucuresti, somajul e de 2,6%, dar exista localitati de pe langa Timisoara, cum ar fi Sannicolau Mare, unde rata somajului e negativa, adica exista mai multi angajati decat adulti in asezarea respectiva.
Dar fenomenul diplomelor maculate de muste are o explicatie foarte simpla. In Romania, Ministerul Educatiei si Ministerul Economiei sunt doua entitati care au in comun doar stema cu vulturul a Guvernului. Mai precis, de 16 ani de zile, nu exista nici un studiu al pietei muncii care sa incerce sa coreleze nevoile economiei cu cifrele de scolarizare, pe discipline, din universitati.
Asa se face ca multe facultati, „inghetate” in schema de pe vremea lui Nea Nicu, au „produs” absolventi fara sa se
