Deschis inaintea Mondialelor, cel mai mare bordel din Berlin e o investitie de 6 milioane de euro, cu "mana de lucru" din Rasarit.
In inima Europei, poti face multe cu 6 milioane de euro. Pentru un fost profesor de germana din Berlin, alegerea a fost industria sexului. Asa a luat nastere „Artemis”, cel mai mare bordel din capitala Germaniei.
Momentul a fost premeditat: in marja Campionatului Mondial. O incursiune in palatul placerilor dezvaluie luxul care vinde o megaafacere - legala in Germania - aflata, pe o axa imaginara, la polul opus sordidelor stabilimente care insotesc termenul in mentalul colectiv romanesc.
Un ambalaj care ascunde insa dramele de alcov ale prostituatelor, tocmai cele care fac sa prospere acest „business”.
Dimineata
La sapte dimineata, hotelul e ca un cazan care fabrica doar vapori de clor si un odor tare de cearsafuri transpirate. Cele doua emanatii combinate provoaca protestul plamanilor, iar stomacul se intoarce pe dos.
Cateva femei de serviciu deschid geamurile si culeg in graba prezervative, prosoape ude si bucati de hartie igienica folosita, trecand prin toate cele 40 de camere cu nume explicite: „Phallus”, „1001 de nopti”, „Safari”, „Blue Night”, „Ekstase”, „Flamenco”.
Patronul rade, sesizand urmele de dezgust ale musafirilor sai matinali. „A fost o noapte furtunoasa, asa se munceste la curatenie in fiecare dimineata de cand a inceput campionatul”, spune neamtul care conduce cel mai mare bordel din Berlin, construit la doi pasi de stadionul pe care se va juca finala Cupei Mondiale.
Proxenetul modern
Un nas mare, carn, par blond si tepos, o mustata subtire pe buza de sus, pantaloni croiti la dunga, camasa alba si telefonul de director de companie sunt cele cateva tuse care-l descriu pe managerul celui mai mare bordel din Berlin, „Artem