- Diverse - nr. 125 / 28 Iunie, 2006 Peste 31 de ani vom trai ca cei din UE! Potrivit unui studiu prezentat, in aceste zile, la Viena, de catre vicepresedintele Camerei Federale de Comert a Austriei, Heinz Kogler _ citat de Rompres -, Romania si Bulgaria ar avea nevoie de o perioada de 33 si respectiv 31 de ani, dupa aderare, pentru a putea ajunge la 75 la suta din venitul mediu pe locuitor al tarilor Uniunii Europene. Cum au primit specialistii aceasta (sa recunoastem) veste "sumbra" europeana? Unul dintre ei, analistul economic Daniel Daianu, a criticat stadiul, aratand ca asemenea aprecieri _ facute de sursa citata la o conferinta economica organizata de Forum Invest - "pot crea imagine negativa, nu doar in randul populatiei _ care se va speria de asemenea perspective, dar si in randul investitorilor.". Si Daianu are dreptate. Cum sa nu fi speriat cand afli ca o sa-ti fie mai bine "pe lumea cealalta!?" Deocamdata, ne raportam la tarile africane, nu la cele europene! Pentru a ne demonstra, daca mai era nevoie, ca mai e mult pana departe, specialistii europeni ne-au pus in garda. In cazul Romaniei, valoarea cosului minim de consum pentru o familie de trei persoane ar trebui sa fie cel putin 800 de lei noi (8.000.000 de lei noi), iar ca valoarea hranei pentru o persoana, la nivel de trai decent, ar trebui sa atinga 720 de lei (7.200.000 lei vechi). Dar ce releva statisticile? Ca, in Romania, in prezent, o patrime din populatie este saraca, iar dintre cei aflati in aceasta situatie, 8,6 procente sunt la nivel de saracie extrema. Ca in Africa! Cei mai afectati de aceasta situatie sunt (nu e nici o noutate) _ arata statisticile - copiii si pensionarii, iar cei mai multi saraci ai tarii se afla in zona de nord-est a Romaniei. Adica, acolo de unde, pe vremuri venea "lumina de la Rasarit!" GhEORGHE Giurgiu - Diverse - nr. 125 / 28 Iunie, 2006 Peste 31 de ani vom t