Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul se ia la tranta cu panourile!

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 iunie 2006 ·

Situatia de pe litoralul romanesc se agraveaza pe zi ce trece! Scandalul plajelor, dar nu numai acesta, prelungeste dureros de mult agonia unui sezon estival care a dat semne ca se sufoca din fasa. Situatia din statiunile de pe litoral a fost clar scapata de sub control dupa ce patronii de hoteluri, administratorii si lucratorii auxiliari au iesit in strada pentru a protesta impotriva masurilor aberante care i-au pus pe butuci in plin sezon estival. Starea de iritare a fost amplificata de dezinteresul factorilor de raspundere de la nivel national care continua sa boicoteze turismul de la Marea Neagra. Ca atare, avem parte acum de un nou episod iesit din comun. Cei peste 300 de salvamaristi de pe litoralul romanesc au incetat ieri activitatea pe motiv ca autoritatile i-au lasat de izbeliste! Un fapt de-a dreptul incredibil, in conditiile in care nu are rost sa mai vorbim despre rolul si importanta vitala a unui asemenea serviciu! Am mai comentat aceasta situatie, dar acum avem in fata proportiile reale ale debandadei existente in teritoriu! Cu toate ca turismul e mort pe litoral, Lucia Ana Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului, nu se dezice de politica sefei sale, Sulfina Barbu, si se face ca nu vede haosul care a pus stapanire pe aceasta zona care, la aceasta ora, ar fi trebuit sa produca! De altfel, dupa o duminica aglomerata cu turisti de ocazie, mesagerii roz-bombonului nu au pierdut ocazia de a lansa tot felul de prognoze optimiste, reusind, in acest fel, sa se faca de rasul curcilor! Pe acest fond propagandistic usor ipocrit, a iesit, dupa o lunga somnolenta estivala, la bataie si prefectul apolitic al judetului Constanta! Jertfa sa nu este dedicata, cum s-ar putea crede dintr-o deviatie de imagine, binelui turismului, ci luptei pe care apoliticul constantenilor o duce cu cateva panouri ale Primariei! Si lupta, si lupta, si lupta, bibicule! Traim aproap

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 24 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 39 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 49 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°