Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tur virtual printr-o televiziune reală

Publicat in Dilema Veche, joi 29 iunie 2006 ·

La cererea telespectatorilor, care vor să ştie ce se află în spatele îndrăgitelor emisiuni culturale ale postului nostru, am organizat un tur virtual prin televiziunea noastră. Parafrazînd celebrul vers "După blocuri sîntem noi care te facem pe tine", trebuie să spunem de la început, ca să nu existe nici un dubiu, că în spatele emisiunilor atît de îndrăgite ne aflăm noi, oamenii de la TVR Cultural. "Care te facem pe tine" trebuie citit, în cazul acesta, care te formăm în spiritul adevăratelor valori, cele culturale.

Mai întîi de toate, vom face un necesar recurs la istorie. La înfiinţarea postului nostru, oamenii care au fost aduşi să muncească aici, de la sunetişti şi operatori pînă la şefi, erau vechi angajaţi ai TVR, cu îndelungată experienţă de televiziune, căpătată de pe vremea cînd se transmiteau două ore de program pe zi. Se spune că la TVR Cultural au fost trimişi toţi oamenii de care a vrut să scape TVR-ul (căci la stat e mai greu să dai afară un angajat). Chiar dacă ar fi aşa, nu înţelegem care este problema. Oare Australia nu a fost şi ea făcută cu puşcăriaşi şi oameni deportaţi de pe bătrînul continent? Şi unde a ajuns ea acum?...

Oamenii noştri sînt mulţumiţi că lucrează în această instituţie, iar satisfacţiile unui angajat la TVR Cultural nu pot fi egalate la nici un alt post de televiziune. Unde se mai poate ca oamenilor să li se rupă în aşa hal (ca să folosim un limbaj neacademic), fără să li se poată face, practic, nimic? Unde se mai poate astăzi pune în aplicare vechea maximă, atît de frumos sintetizată de înţelepciunea populară, "timpul trece, leafa merge"? Unde se mai poate ca, pe lîngă leafa care merge, deci, nestingherită, angajatul - de la vlădică la opincă - să-şi poată face la fel de nestingherit micile şi tradiţionalele ciubucuri, care-i completează în mod fericit veniturile?

Cuvîntul de ordine al instituţiei noastre

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum 53 minute
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 10 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°