Smaranda Enache(Foto: )
Conducerea Ligii "Pro Europa" (LPE) respinge ideea referendumului pentru soseaua ocolitoare a municipiului Targu-Mures, lansata de primarul Dorin Florea.
In acest sens, printr-o scrisoare deschisa data ieri publicitatii, reprezentantii ligii le cere alesilor locali sa nu adopte proiectul de hotarare promovat de echipa edilului si atrage atentia asupra faptului ca organizarea referendumului nu ar insemna decat fonduri cheltuite aiurea. Si asta, pentru ca rezultatul obtinut nu poate inlatura prevederile legale in vigoare.
Totodata, co-presedintele LPE, Smaranda Enache, il acuza pe Dorin Florea ca "face jocul unor oameni cu bani, care vor sa construiasca vile de lux in zona padurii de la marginea orasului", construirea soselei de centura deschizand drumul spre ridicarea de noi cartiere de vile si spre distrugerea spatiului verde.
Potrivit sursei citate, ideea organizarii unui referendum pentru a obtine prin sustinere populara ce nu se poate obtine respectand legea constituie un fapt fara precedent.
"Targumuresenii trebuie sa stie ca acest proiect este legat de intentia lansarii unor noi cartiere de vile, pentru care centura ar fi o cale de acces excelenta, realizata din bani publici", sustine Smaranda Enache. Ea a adaugat ca "Liga "Pro Europa" atrage atentia ca nu poate fi organizat un referendum local intr-un domeniu care contravine legii. Atat OUG nr.195 din 22 decembrie 2005 privind protectia mediului, cat si OUG nr. 96 din 27 august 1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national interzic reducerea suprafetei padurilor din fondul forestier national, cu precizarea clara a unor exceptii din categoria carora nu fac parte drumurile interne ale localitatilor", a mai explicat reprezentanta LPE.