Satul hunedorean Săcărîmb este unul dintre cele patru colţuri ale aşa-numitului patrulater aurifer din Transilvania. Celelalte trei ar fi Abrud, Brad şi Zlatna. Dacă Zlatna s-a făcut remarcată în ultimii ani prin poluare, Bradul prin Muzeul aurului (insuficient pus în valoare şi vizitat aproape accidental de turişti) şi ţuică, iar lîngă Abrud se pregăteşte "controversatul" proiect Roşia Montană, despre Săcărîmb nu se ştie şi nici nu s-a scris mare lucru, deşi localitatea nu este atît de insignifiantă pe cît s-ar putea crede.
Nu mi-a luat mai mult de jumătate de oră să străbat cei 25 de kilometri care separă Deva de Săcărîmb. Drumul urcă pînă aproape la 1.000 de metri, în Munţii Metaliferi, de unde panorama spre valea Mureşului este atît de largă, încît se văd Retezatul şi Parîngul, la cîteva zeci de kilometri distanţă. Ca în orice sat de munte, casele sînt împrăştiate, astfel că străzile sînt cînd uliţe, cînd doar poteci printre uluci de gard, cînd drumeaguri pietruite care urcă abrupt pe coaste şi care, cînd plouă, se transformă în văi de torenţi. Trotuare nu există şi, oricum, ar fi inutile, căci maşini trec rar. Săcărîmbul este ceea ce s-ar putea numi un capăt de linie. Trec de o staţie de autobuz, în incinta căreia cineva a încercat, cu ceva ani în urmă, să amenajeze un bufet. Probabil că cele "tradiţionale" erau prea bine înfipte în economia satului, astfel că cel nou-venit a fost abandonat din lipsă de clientelă.
Am timp să remarc că localitatea este dominată de două biserici. Voi afla mai tîrziu că una este ortodoxă, cealaltă romano-catolică. O a treia, greco-catolică sau unită, este în ruină, după ce în 1970 a fost lovită de trăsnet. "Catolicii mai au zece credincioşi" - mi-a spus ghidul meu de ocazie, Voicu Lugojan, localnic retras la ţară după ce a lucrat în Cluj. Mă aşteaptă aşezat pe treptele clasicului magazin universal - bufet de ţară.
