"Ăsta chiar arată a Dindirel" - mi-a spus în şoaptă, surîzînd maliţios şi complice, în timp ce stăteam la coadă la paşapoarte, iar domnul înalt şi subţirel din faţa noastră, cu mustaţă stufoasă şi cu tic nervos la îndemînă, repeta, repeta... repeta exasperat, pe diferite tonalităţi şi preţ de minute bune, doamnei responsabile cu lista de ordine, numele de botez. "Dindi-cum?" - întreba la nesfîrşit şi duduia, pufnind în răstimpuri cu enervare, printre sprîncenele ridicate şi prin strungăreaţa de la mijloc. "Eh, cum au putut, domnule, părinţii să-şi bată joc de dvs. în halul ăsta?"
Cum-necum, au putut, şi cineva îmi mai aruncă o poveste de onomastică tolstoiană, jurîndu-se de existenţa, cel puţin nominală, printre noi, a unei eroine de tragedie rusească: "Am cunoscut un cuplu, mai demult. Li se născuse o fetiţă. Au tot cugetat la nume feminine, au navigat pe Internet, au făcut liste, au căutat în zodiace din acelea cu nume şi cu predestinarea numelui etc. Pînă la urmă, au ales, dintr-o sumedenie, Ana-Karina". Numai că, după naştere, înainte să meargă să o declare, fericitul tătic s-a cinstit cu amicii, a dat de băut în stînga, a dat de băut în dreapta şi sieşi, în egală măsură, iar la notar, cum a ajuns cu chef de voie-bună, a încurcat şi a scris pe act: "Ana Karenina".
Ca sursă de inspiraţie via ficţiune (voită) sînt şi celebrele telenovele. Moda a apărut însă înainte de serialele sud-americane (prin anii '80, directă influenţă a serialului Dallas, se născuseră o sumedenie de Pamela şi de Bobby mioritici) şi îmi e confirmată în prezent de statisticile Stării Civile a Sectorului 4 din Bucureşti, ca fiind încă pe primul loc, în special în rîndurile minorităţii rome. În afară de Medalion, Stălucirea, Mercedes şi funcţiile numite direct şi fără nici un ocoliş (Ministru), au apărut foarte mulţi Jose Fernando şi Lucia şi Roberta şi Miguel şi etc...
Î
