Fiecare veac îşi are personajele ei mai mari sau mai mici, mai bune sau mai rele, vizibile sau insignifiante, dar toate au contribuit într-un fel sau altul la construirea unui prezent ce azi a devenit trecut.
Un mare boier, un dregător imparţial, un tată şi un soţ ideal, aşa ne este prezentat Iordache Creţulescu în Genealogia Cantacuzinilor scrisă de marele ban Mihai Cantacuzino. Sărac şi orfan, crescut în preajma domnului Constantin Brâncoveanu, căsătorit apoi cu fiica acestuia, Safta; Iordache urcă treptele dregătoriei: mare cămăraş, postelnic, apoi de la 1719 pînă la 1747 mare vornic: "iubitor de biserică", scump la vorbă, onest, "mită pentru orice treabă ar fi putut face, nu lua", devotat oricărui domn, slujind "instituţia" şi nu persoana - "el nici o dată nu s-a amestecat a pîrî pe vrun domn (avea a lui parimie, de zicea: Ťcine va fi rînduit de la Dumnezeu să vie sănătos, pe care-l va scoate să umble sănătos»), respectîndu-şi cu onestitate atribuţiile - "era drept judecător, nefăţarnic; nici însuşi Domnilor nu le făcea colachii, ci totdeauna vorbea drept, fără sfială". Comportamentul unui dregător, conştient de misiunea ce o primise, reuşind să se impună în faţa domnilor - "toţi Domnii, nu numai că nu stricau judecăţile cele hotărîte de dînsul, ci încă şi se temeau de el", model pentru întreaga elită aristocratică - "toţi boierii îl aveau în evlavie; puţini care nu-l iubeau, şi aceia se ruşinau de el cînd îl vedeau", sobru, ştiind să facă diferenţa între treburile publice şi cele personale - "el nici odată nu vorbia în casa sa de orice din cele întîmplate la Curte, sau de casele altora", venerat de cei mici şi mulţi, plîns de mulţime atunci cînd a plecat în lumea celor drepţi - "trupul lui s-a îngropat la Mitropolie în Bucureşti, unde s-a adunat tot norodul Bucureştilor, cu femeile şi cu copiii lor; încă şi ţeranii ce se întîmplase veniţi de la sate
