Marta PETREU
Scara lui Iacob
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Poezie“, Bucuresti, 2006, 96 p.
In acest volum, lirismul Martei Petreu e in mare masura de esenta biblica, si anume aproape exclusiv vetero-testamentara. Marele intertext e Geneza – cu trimitere evidenta la 28:10-12, in care Iacob la Bethel isi pune o piatra sub cap si adoarme, avind viziunea acelei scari spre cer pe care urca si coboara ingeri. Dialogul mereu reluat intre Eu – un Eu feminin – si Tu e cel mai adesea un monolog, de tip psalmic, in care Tu-ul e mut, e o vointa transcendenta, existenta in absolut, dar poate inexistenta si doar imaginata, o entitate infinit exigenta, dar incerta, construita dupa modelul terestru si fundamental masculin al Tatalui (dar numele Tatalui, Augustin, e si cel al Fratelui). Alte intertexte biblice importante sint Cartea lui Iov si Eclesiastul lui Solomon, intr-o lectura intens personala. Eclesiastul neaga – si prin negatie interzice – sensul lumii noastre umane: nimic din viata noastra nu are nici o semnificatie si nici nu trebuie sa aiba. A introduce sens in zadarnicie, in vanitas vanitatum, e, in realitate, dupa cum gindeste Marta Petreu, un fel de pacat sau o triserie, un joc nepermis cu „firele sortii“ din teatrul de papusi al lumii, pe care doar marele Papusar incert are dreptul sa le traga. Intr-o pozitie centrala in volum se gaseste laconicul poem Zeul, in care eul poetic se spovedeste, dar nu cu umilinta, ci cu un fel de trufie implicita:
Eu am masluit realitatea dindu-i sens/ Deci stau acum aicea sa-ntimpin/ Un zeu feroce
Si acum, doua vorbe despre arhitectura volumului, inainte de a trece la caracterizarea vocii poetei, a tonului ei, a dictiunii ei – caci poezia e facuta nu din idei, cum ii spunea Mallarmé prietenului sau Claude Monet, plin de idei, dar incapabil sa le articuleze poetic, ci din cuvinte,
