Românul are o vorbă: "Pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinţii". Înţelepciunea populară a reuşit întotdeauna să surprindă esenţa pură şi dură a acestei naţii. Vorbeam într-un număr trecut de proiecte de cercetare şi de inexistenţa unui interes în acest sens din partea oamenilor de afaceri români. Dar oare din partea Statului român, cel mai îndreptăţit să se preocupe de cultura acestei naţii, există? Experienţa mea, dar şi cea a prietenilor şi colegilor mei, mi-au arătat că lucrurile merg nu prost, ci jalnic. Chiar dacă s-au mai modernizat şi au acum site-uri Internet, programe fel de fel, miniştri, preşedinţi sau secretari de stat cît de cît politicoşi, poate chiar bine intenţionaţi, dar atunci cînd propui un proiect de cercetare nu tratezi direct cu ministrul, ci cu funcţionarul responsabil cu un anumit domeniu de cercetare. Or, după părerea mea, dacă miniştrii şi secretarii de stat s-au mai schimbat, dacă "performanţele" lor sînt cît de cît vizibile şi se poate într-un fel sau altul să fie sancţionaţi, funcţionarii sînt angajaţi pe viaţă. Aşa că de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pînă la Ministerul Culturii şi Cultelor şi bineînţeles că n-am să trec cu vederea peste Academia Română, te loveşti vrînd, nevrînd de funcţionari încremeniţi în funcţii, de decenii. Schimbarea n-a trecut peste ei, de Uniunea Europeană îi doare în cot, iar unii dintre ei sînt atît de bine înfipţi în scaune că nici măcar ordinul unui ministru nu-i poate clinti. Nu spun că toţi sînt incompetenţi, vanitoşi, înfumuraţi, Dumnezei şi regi, într-un birou de patru pe patru, nepoliticoşi, invidioşi fără motiv. Există bineînţeles şi cîţiva bine intenţionaţi, gata să te ajute, să-ţi ofere informaţii, să te sprijine atunci cînd nu ştii ce ar trebui să conţină un dosar. Păsări rare însă şi pe cale de dispariţie. Din nefericire pentru mine, de cele mai multe ori, am avut de-a face numai cu prima