* Michel Houellebecq, La possibilité d'une île, Fayard, 2005.
Chiar înainte de lansarea simultană în Franţa, Italia, Spania, Germania şi Québec la sfîrşitul lunii august 2005, s-a vorbit intens, pe toate canalele media, de "ultimul" Michel Houellebecq, intitulat Posibilitatea unei insule.
Numai că personaje de frunte din Republica Literelor din Franţa - o republică arogantă şi sofisticată care circulă în Porsche şi se îmbracă în Che Guevara fashion, acceptînd cu greu scriitori gen M.H. - au invocat insistent apariţia unor "moravuri fotbalistice" în lumea aurită a editurilor din Franţa. Referinţe la migraţia neaşteptată a lui M.H. de la Flammarion la Fayard, în schimbul cochetei sume de 1,3 milioane de euro. Au apărut peste noapte "biografii neautorizate" ale lui M.H., care demonstrează că adevăratul nume al "vizirului literar" nu este "Houellebecq" ci Michel Thomas, şi că el s-a autoîntinerit subit cu doi ani de zile în actele oficiale. Mama sa nu a murit, cum a afirmat M.H.-ul, ci trăieşte modest, retrasă într-o baracă de şantier, undeva pe unde s-a înţărcat iapa colonială franceză, în insula Reunion... Iar fostul funcţionar din Ministerul Agriculturii (Agro' - aşa cum îl denumesc francezii alergici la administraţia publică) - era un excelent informatician; remarcă nu tocmai lipsită de importanţă, cu reverberaţii în paginile ultimului roman.
Dar cel mai mult s-a vorbit - cu o teamă ce aminteşte iminenţa prăbuşirii drobului de sare din poveste - despre efectele nefaste ale harry-potter-izării înaltelor Litere franceze, de confiscarea autorilor de către marketingul sauvage etc. Iar în spatele tuturor acestor controverse tronează umbra lui M.H, cu aerul său de cîine bătut, maturizare tardivă şi ţigaretă
* Michel Houellebecq, La possibilité d'une île, Fayard, 2005.
Chiar înainte de lansarea simultană în Franţa, Italia, Spania, Germani
