Prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, filmul lui Corneliu Porumboiu A fost sau n-a fost? a adunat 1.000 de spectatori. Tot atîţia a făcut şi Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii de Cătălin Mitulescu. Nu am la dispoziţie cifrele realizate de Trăieşte! - nobila "epopee identitară" a lui Radu Mihăileanu -, dar nu m-aş mira să aflu că a făcut mai mulţi spectatori, la Cluj, într-o singură seară, decît la Bucureşti, în cele cîteva săptămîni de viaţă comercială de care a avut parte. Sala era plină şi la proiecţia specială organizată de TIFF în sprijinul Muzeului de Artă din Cluj (toate locurile au fost cu plată, toate cîştigurile au fost donate muzeului), deşi filmul proiectat, Tristram Shandy: A Cock and Bull Story de Michael Winterbottom, se prezenta cu nonşalanţă ca o non-ecranizare-care-se-termină-înainte-de-a-începe-după-o-carte-mare-pe-care-nici-un-muritor-n-a-terminat-o. Cîţi curioşi aţi fi zis că poate să atragă o asemenea chestie, fie ea şi simpatică în genul ei (cum şi este)? Ca să nu mai vorbim de sutele de spectatori care au omagiat-o pe Vanessa Redgrave: OK, vorbim despre o zeiţă şi, mai mult decît atît, despre o zeiţă prezentă la Cluj în carne şi oase, dar, pentru numele lui Dumnezeu, în acelaşi timp vorbim despre un film - Febra, realizat de fiul ei (şi al lui Franco Nero), Carlo Nero - în care Vanessa Redgrave e informată de Michael Moore că e imoral să mănînce îngheţată cînd copiii din lumea a treia nu au lapte! Eu, unul, aş fi în stare să-mi sacrific familia ca să evit un asemenea spectacol (de fapt, chiar asta am făcut: am folosit-o pe sora mea pe post de cobai; a supravieţuit şi mi-a raportat că publicul era numeros, atent şi binevoitor), deci cum se explică bunăvoinţa asta? Nu printr-o comuniune de idealuri (Doamne fereşte!) între publicul TIFF şi Vanessa Redgrave (a cărei nevoie de idea