Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contractul Petrom, "gazat" de consultant

Publicat in HotNews, joi 29 iunie 2006 ·

Statul roman pierde mai multe miliarde de euro atat din subevaluarea de catre consultantul pentru privatizare a pretului la gaze, cat si din cota ecologica, facilitate pentru care OMV nu plateste impozit pe profit.

“Veniturile noastre din gaze naturale cresc, odata cu anticipata liberalizare a preturilor la gaze, de la 62 de dolari la 75 de dolari pe mia de metri cubi, pret net realizat de Petrom inainte de scaderea volumului productiei din 2007”. O concluzie socanta a Analizei de Diagnostic Tehnica pregatita de catre firma de consultanta Jacobs.

Adica a documentului care a stat la baza evaluarii rezervelor de gaze naturale ale Petrom. In 2005, potrivit OMV-Petrom, “pretul gazelor naturale importate a crescut cu 37% fata de 2004, pana la un pret mediu de 218 dolari mia de metri cubi”. Asta inseamna de trei ori mai mult decat evaluarile consultantului.

Pretul mediu obtinut de OMV pentru productia interna a fost de peste 100 de dolari pe mia de metri cubi, adica mai mult de 25 de dolari peste evaluari. De pe cele 1.321 de sonde aflate in exploatare, in 2005, Petrom a vandut peste sase miliarde metri cubi de gaze naturale. Un an in care cea mai mare parte a veniturilor a fost realizata din vanzarea titeiului si a gazelor naturale.

Din analiza Jacobs reiesea ca, in 2003, Petrom avea rezerve de gaze naturale de 101 miliarde metri cubi. O reevaluare dupa standardele internationale de contabilitate a aratat ca Petrom mai dispunea de 70 miliarde de metri cubi. Potrivit oficialilor, Romania are rezerve totale de 370 miliarde metri cubi de gaze naturale.

“Garantiile nu sunt niciodata 100%, dar exista suficienta dorinta si un nivel bun al pretului din partea OMV. Nu am fi recomandat clientului inceperea negocierilor daca nu am fi fost siguri de pretul tranzactiei si de disponibilitatea OMV”. Declaratia ii apartine lui

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 2 ore
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum o ora
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

22 Decembrie, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Ziua Constanta acum o ora
Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii este marcată în fiecare an la data de 22 decembrie. Prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României, ziu

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum 2 ore
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită

Mediafax acum 8 ore
Ucraineanul Usyk, în vârstă de 37 de ani, care a intrat în luptă ca favorit, şi-a păstrat titlurile WBO, WBC şi WBA la categoria grea cu victoria sa din Kingdom Arena din Riad. Luptătorul britanic Fury, în vârstă de 36 de ani, spera să se răzbune

Mark Burnett, creatorul producătorul reality show-ului „The Apprentice”, numit de Trump drept emisar în Regatul Unit

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat, sâmbătă, numirea ca emisar al său în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului „The Apprentice”, care l-a făcut foarte celebru pe miliardarul american înainte de intrarea sa în politică în 2

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°