Nu-i un morman de fiare vechi, dar e pe aproape.Exista, poate, o suta de raspunsuri valabile la o intrebare care revine obsedant, in fiecare inceput de vara, de cativa ani incoace: de ce n-avem turism? Intr-adevar, turismul a parcurs in Romania, cu o incredibila seninatate, drumul de la promisiune la vis si de acolo la himera.
Putem invoca, drept raspuns, ritmul lent al reformelor. Corect. Una era sa ne vindem frumusetile tarii prin 1990-1991, fie si pe un dolar gaurit, unor operatori din strainatate. Ei ar fi stiut pretentiile neamtului, suedezului, britanicului sau ale altui turist cu staif si punga plina. Dar startul privatizarii a trebuit sa astepte un deceniu.
Iar primii veniti si serviti au fost clientii de partid autohtoni, cunoscatori ai tuturor scamatoriilor posibile si imposibile, dar afoni la un capitol esential: capacitate de atragere a turistului de calitate.
Mentalitate de smenar, servicii asijderea - aceasta este imaginea de ansamblu, cu scuzele de rigoare fata de cazurile de exceptie ale celor care intr-adevar se zbat si chiar reusesc sa ofere calitate!
Putem invoca, bineinteles, si starea deplorabila a infrastructurii. Om fi avand noi niste munti nici prea-prea, nici foarte-foarte (cine vrea "originalul" are, in definitiv, la dispozitie Muntii Alpi!).
Om fi avand noi vreo 60 de kilometri de plaja la Marea Neagra cu care putem spera sa rupem o bucatica din potul pe care si-l adjudeca an de an grecii, croatii sau turcii, cu mii de kilometri de litoral exploatabil.
Om fi avand o Delta a Dunarii cu totul unica si vreo cateva zeci de statiuni balneare, adevarate mine de aur exploatate in mod execrabil.
Degeaba avem insa toate acestea daca nu avem si drumuri, parcari, aeroporturi, canalizari si tot ce mai este necesar pentru un strain caruia ii place exotismul, dar nu-si imag
