Melodioasa si expresiva cum o stiti, limba germana are un cuvint pentru orice. Cind altii recurg, bunaoara, la fraze intregi spre a descrie stari sufletesti complexe, geniul germanic manufactureaza un substantiv. Cel mai adesea lung cit fraze intregi. Totusi, daca e vorba de emotii primare, dimensiunile sint rezonabile si pronuntia devine aproape posibila. Procesul de fabricatie e simplu si logic. De pilda, aflam din dictionar ca: Schaden (paguba, necaz) + Freude (bucurie) = Schadenfreude. Bucurie la paguba sau necazul altuia. Cu maxima sinceritate, nemtii au adunat intr-un cuvint ceea ce, daca e sa recunoastem sportiv, ajungem sa simtim cu totii, macar o data in viata. Nu e nobil, nu e un motiv de mindrie, dar in fotbal sint traume care te fac sa cedezi.
Acum niste ani, Ajax Amsterdam i-a organizat lui Johan Cruyff un meci de adio. Invitati – Bayern München, adica temelia nationalei Germaniei. Bavarezii s-au gindit sa lase un dar de neuitat: au batut cu 8-1 si au trecut cu faulturile peste cine nu s-a ferit. Ce-au avut cu Johan? De ce l-au umilit la el acasa, de sarbatoarea lui? Nu le-a fost de-ajuns ca ii luasera titlul mondial, cu citiva ani inainte? Nu, sigur trebuie sa fi fost o eroare, acela nu putea fi fotbalul german. Beckenbauer si Gerd Müller erau idolii mei, dupa Pele, Cruyff, Dobrin, Dumitrache si Dudu Georgescu. Minte de copil, deh. Am devenit circumspect, dar am evitat concluziile. Pina in ’82, la Mondialul din Spania, cind l-am vazut pe portarul Schumacher incercind sa-l omoare pe Battiston. Dupa traumatism, ne-am adunat mai multi, un grup destul de numeros.
Am consultat expertii, am forat adinc in istorie. Verdictul era inevitabil: in fotbal e ca-n Razboiul Stelelor. Brazilia si Olanda sint cu Luke Skywalker. Anglia e intre doua ape. În schimb Germania, Italia si Argentina sint cu Darth Vader. Pina isi spala pacatele (sau p
