- despre cinegetice şi altele -

Vînătorii Germaniei s-au văzut convocaţi cu mic, cu mare, în Bavaria, să ia ursul la trîntă. Puşcaşii tereştri germani s-au trezit însă încurcaţi de viclenia primului Moş Martin care s-a aventurat să revină în Alpii bavarezi, în timp ce restul neamului său, care a dat curs cîndva invitaţiei gospodăriei de partid ceauşiste, a rămas unde s-a instalat comod în Epoca de aur: în Carpaţi, nu departe de mistreţii defuncţi ai lui Ţiriac şi ai lui Năstase, spre a servi de ţintă activiştilor cu veleităţi cinegetice şi deţinătorilor de verzişori cu portofelul ca purcelul. Alţi cîţiva dintre fraţii şi surorile sale trăiesc bine mersi în zonele mai puţin accesibile din munţii Tatra. Cît despre marele brun bavarez, reimigrarea sa pe meleaguri nemţeşti nu s-a petrecut fără oarecare vărsare de sînge. Înfometat, animalul din specia ursus a sfîşiat niscaiva oi, ba chiar s-a repezit în ograda unui gospodar, a sfîrtecat parte din păsările din coteţ, şterpelind alte cîteva, fără să caute în prealabil să stabilească în ce măsură erau purtătoare de aviară.

Această ultimă operaţiune de comando a pus capac răbdării autorităţilor germane, care s-au hotărît în consecinţă să suspende vremelnic draconica interdicţie vizînd vînarea urşilor. Ceea ce nu-i puţin lucru pentru o ţară ca Republica Federală, ai cărei oficiali ţin morţiş să se respecte la literă orice lege sau reglementare cît de mică. Astfel încît unii dintre birocraţii ei nu ezită să trimită în pustiu (respectiv să-i expulzeze) chiar şi pe străinii de mult asimilaţi, în ciuda faptului că integrarea rezidenţilor a devenit, sub presiunea islamismului şi a unei demografii catastrofale imperativul naţional numărul unu. Dar Moş Martin s-a dovedit prea abil pentru căile întortocheate ale birocraţiei germane. Îmblănitul patruped a şters-o englezeşte, lăsîndu-i cu ochii în soare pe succesorii b