Vina este colectiva Conform unui alt punct de vedere des amintit, cu rara exceptie a disidentilor activi, toti est-europenii au sustinut, mai putin sau mai mult convingator, regimul comunist si, implicit, abuzurile sale contra drepturilor omului. Toti cetatenii sunt astfel vinovati pentru neputinta de a se ridica impotriva dictaturii; putini au calitatea morala de a arunca primii piatra, pentru ca putini au un trecut nepatat. Corolarul este ca toti cetatenii merita a fi recunoscuti ca eroi, pentru ca natiuni intregi au suportat cu rabdare si demnitate politicile monstruoase ale unor regimuri sub care simpla supravietuire devenise o lupta zilnica. Acest relativism moral merge mana in mana cu problema constiintei nationale, amintirea ca societatea nu a luat pozitie ferma contra dictaturii. In plus, dominatia sovietica a permis tarilor est-europene sa invinuiasca o putere straina pentru nefericirea lor, exonerand intr-o masura nomenclatura locala. Larga sustinere a comunismului a avut la origine si caracterul de masa al partidelor comuniste din regiune, ce inrolau intre 15 si aproape 30% din populatia adulta. Daca includem rudele directe ale membrilor de partid, aproape jumatate din populatie depindea de partid si avea un interes direct in perpetuarea sistemului. Acolo unde toti sunt vinovati sau toti sunt eroi, este greu sa distingi victimele de tortionari, prin urmare un proces Nürnberg al comunismului nu-si are rostul. Insa este indecent si lipsit de acuratete sa ii includem in aceeasi categorie pe Plesita si Goma, Kuron si Jaruzelski, Havel si Husak, Coposu si Gheorghiu-Dej, Markov si Jivkov, cand atat de multe grade de vina si inocenta ii despart. Drepturile individului au precedent fata de drepturile societatii Conform acestui mit, decomunizarea este invalidata de nevoia de a proteja drepturile individuale ale fostilor demnitari comunisti si agenti secreti, ce ar