sunt egali în demagogie cu cei care susţin că simpla noastră prezenţă acolo ne va face primii parteneri ai SUA. Scopul primordial al intervenţiei militare în Irak, asigurarea accesului la sunt egali în demagogie cu cei care susţin că simpla noastră prezenţă acolo ne va face primii parteneri ai SUA. Scopul primordial al intervenţiei militare în Irak, asigurarea accesului la rezervele de petrol, fără ca banii să ajungă în mâinile unui dictator crud şi megaloman, a fost atins. România a acţionat ca un partener de încredere şi merită să i se mulţumească pentru ceea ce a făcut, după puterile ei. Pacificarea Irakului este un proces care necesită în continuare eforturi. De aici şi până a interzice orice discuţie pe tema retragerii trupelor româneşti din teatrul de operaţiuni este o cale lungă. Din raţiuni care au legătură mai degrabă cu "fuga de răspundere" decât cu geostrategia, guvernanţii de la Bucureşti au făcut tabu din dezbaterile privind durata prezenţei în Irak. Papagalii şi cocorii îşi scot ochii pentru toate prostiile, dar nimeni n-a avut minima decenţă să întrebe: "Cât timp îi mai ţinem pe băieţii ăia acolo?" Dacă s-ar fi vorbit despre un asemenea subiect, declaraţia lui Tăriceanu n-ar mai fi picat ca trăsnetul din cer senin. Acţiunea politică a liberalilor dovedeşte încă odată măiestria cu care politicienii români sunt capabili să transforme în derizoriul bătăliei interne orice temă, oricât de importantă ar fi, pe plan intern sau internaţional. După ce a uimit pe toată lumea prin capacitatea sa de încasator, Tăriceanu a prins gustul revanşei şi vrea să conducă ostilităţile cu Traian Băsescu, de pe cai mari. Ca premier, ar fi fost normal să se consulte cu preşedintele, să discute în CSAT. Ca lider al celui mai important partid de Opoziţie, faţă de Băsescu şi PD, Tăriceanu a lansat declaraţia-bombă mizând pe câştiguri substanţiale de popularitate. Este o temă de i