Superlativ al genului, reusind sa sublinieze rafinamentul din flamenco, desprinzandu-se de telenovela, Joaquin Cortes si spectacolul sau Mi soledad au confirmat ambianta pe care ne-au oferit-o de fiecare data Intalnirile JTI.
Prin intermediul Art Production, sub aceasta titulatura am putut vedea la Bucuresti din anul 2000 compania Bejart Ballet, Tango Passion, Compania Nacional de Danza din Madrid, Cullberg Ballet, pentru ca in vara anului 2006 sa avem ocazia de a urmari la Bucuresti, la Sala Palatului, un inedit spectacol de flamenco, tip de dans a carui popularitate i-a fost evidenta oricui a citit afisele, pe care foarte rar se intampla in Bucuresti sa descoperi inscriptia "Sold Out", ori s-a aflat printre cei 4.000 de spectatori ai serii.
Dramatismul discursului coregrafic a dominat primele minute ale spectacolului, formatia de dansator clasic a lui Joaquin Cortes (s-a afirmat ca solist al Baletului National Spaniol) facandu-se simtita in constructia primelor numere, alaturi de experienta sa actoriceasca (productii ale lui Pedro Almodovar, filmul Flamenco al lui Carlos Saura).
Spre deosebire de Antonio Marquez, alt mare nume al genului flamenco pe care l-am vazut relativ recent la Bucuresti, Joaquin Cortes mizeaza in primul rand pe muzica spectacolului (conceputa de el in colaborare cu Jose Carbonell si Antonio Carbonell), conceputa pe o fuziune de genuri muzicale evidenta inca de la componenta trupei prezente pe scena, care alatura instrumente de sorginte folclorica - diverse percutii, acordeon, chitara rece, instrumente din orchestra clasica - vioara, violoncel si instrumente ale combo-ului de jazz, precum chitara bas.
Muzica insasi, in care isi disputa intaietatea cu discretie jazz-ul, muzica cubaneza si muzica clasica in ritmurile dominante de flamenco, cu o bogata componenta vocala (sapte voci care evolueaza fie solistic, fie in
