Sunt la modă supraevaluările marginalilor. Privite din unghiul unui conservatorism estetic ce-şi apără ierarhiile multă vreme neschimbate, astfel de supraevaluări pot trece drept revizuiri "periculoase" sau capricii nedeclarate ale postmodernilor. E rândul lui Constantin Fântâneru (1907-1975) să treacă printr-un astfel de proces de reevaluare şi reinterpretare. Ocazia este oferită de reeditarea unicului său roman, Interior (1932), într-o prezentare extrem de generoasă a Simonei Popescu, în colecţia "Fiction canon" a Editurii Polirom, colecţie iniţiată în 2004, în care au mai apărut cărţi de Mihail Sadoveanu (Ochi de urs şi alte povestiri, antologie şi volum prefaţat de Marius Chivu), Gib I. Mihăescu (romanul Rusoaica, prezentat de Al. Andriescu), H. Bonciu (romanele Bagaj... şi Pensiunea doamnei Pipersberg, reevaluate de Adriana Babeţi) şi Anton Holban (antologie de nuvele, cu o prezentare de Marius Chivu). Intenţia vizibilă este aceea de reconstrucţie a canonului epicii noastre interbelice, punând alături de un scriitor ca Mihail Sadoveanu, un clasic, autori ca Gib I. Mihăescu şi Anton Holban, care şi-au câştigat o notorietate crescândă în anii ´70, dar şi scriitori consideraţi aproape unanim minori, cum sunt H. Bonciu şi C. Fântâneru. Amândoi aduc inovaţii importante de percepţie a umanului, de configurare a naraţiunii şi a personajului: H. Bonciu din perspectiva unui grotesc suprarealist, iar C. Fântâneru din zona autenticismului. Fără îndoială că o asemenea operaţiune de istorie literară, sistematizată editorial, merită toată atenţia, cu o singură observaţie asupra iniţiativei: colecţia ar fi avut nevoie de girul unui critic, care să asigure coerenţa şi credibilitatea acestui foarte necesar program de reconsiderare.

Simona Popescu are dreptate să pună romanul Interior într-o nouă lumină, prin raportarea în plan intern la M. Blecher, iar în plan unive