E tot mai clar ca fotbalul Mondialelor explica, deja, solutii si optiuni la care stiinta politica (o arta decazuta, din lipsa de incredere in viitor) n-a ajuns inca. Mesajul e scurt si incifrat: sistemele trebuie scoase de sub filozofia sistemelor si asezate, printr-o matematica imbunata de convingeri si sentimente, intre formele de participare la drama. Nu e deloc complicat. Nodul dogmatic, pe care tocmai l-ati detestat si injurat mai sus, poate fi inteles lesne, cu ajutorul schimbarii luminoase a fotbalului. Odata eliberat de cozile birocratice din Grupe, fotbalul Mondialelor se joaca deschis, mult mai deschis decat acum doi ani la Europenele suprimate de Grecia sau la Mondialele fara istorie de acum patru ani. Se joaca febril, dar riguros, cu o dorinta de atac si deznodamant pe care fotbalul o uitase, iar marile sisteme sociale si politice o dezmostenesc in favoarea stereotipiilor. Fotbalul Mondialelor 2006 e despre capacitatea de a face administratie cu zambetul pe buze, despre arhitectura ca arta tonica si, deci, despre sinteza care integreaza realismul si elanul, prudenta profesionala si riscul copt care naste sansa. In mare, toata lumea a inteles ca are dreptul sa gandeasca prin spatele sistemelor fixe, tocmai pentru a le insufla miscare. Kompaktzeit Germania, principala autoare de doctrina, presupune ca lumea e fixa si intra in teren cu o organizare de santier perfecta. Insa, din prima clipa de joc, sistemul se apuca de o viata intensa. Fundasii urca sus, aproape de centru, scurtand astfel distantele de lansare si garantand revenirea instantanee din defensiva in atac. Mijlocasii fac un efort dramatic in zona de 20-30 de metri, unde se joaca de fapt tot. Varfurile se zbat intr-un sistem de demarcari turbulente. Toata lumea cade intr-o transa frontala care obliga la suturi din orice pozitie. Ideea din spatele acestei agresiuni frenetice e comprimarea timpului.